Pesediștii gorjeni, șocați de vestea că liderul de la municipiu a fost declarat incompatibil de ANI!

de LM 0


Pesediștii gorjeni, ȘOCAȚI după ce au aflat că liderul de la municipiu, Aurel Popescu, a fost declarat incompatibil.

Agenția Națională de Integritate îi impută că în perioada 2012-2015, a fost simultan, viceprimar și membru în consiliile de administrație ale patru școli din Târgu-Jiu.

Prefectul Ciprian Florescu a fost luat prin surprindere de vestea venită de la ANI.

”Continuă sarabanda deciziilor legate de incompatibilități. Se dovedește încă o dată că aleșii locali sunt extrem de vulnerabili”, ne-a declarat reprezentantul guvernului în teritoriu.

Cel de-al doilea viceprimar al Târgu-Jiului, Adrian Tudor, recunoaște că decizia ANI creează un disconfort în cadrul PSD Târgu-Jiu. Speră, însă, ca Aurel Popescu să aibă câștig de cauză în instanță.

Declarat incompatibil de ANI, Aurel Popescu riscă să nu mai fie inclus în sondajul pe care PSD îl va face în toamnă, pentru desemnarea candidatului la Primăria Târgu-Jiu, în 2020. Adrian Tudor zice că va fi purtată o discuție, pe această temă, în cadrul BPJ.

Și Mihai Weber s-a declarat surprins de decizia ANI. Președintele executiv al PSD Gorj afirmă, însă, că Aurel Popescu va rămâne în fruntea organizației municipale.

Distribuie articolul