Ortacii de azi vor povesti nepoţilor cum au trăit sfârşitul mineritului

de LM 0

mineri

Ortacii au revenit de astăzi la lucru, după vacanţa de Paşte în care au aflat că în cinci ani vor rămâne doar două treimi din câţi mai sunt astăzi sau poate chiar mai puţini. Sfârşitul activităţii de minerit la un nivel însemnat este aproape de final sau se apropie de un final pe care mulţi l-au prognozat. Spre deosebire de confraţii lor polonezi sau de germani, românii au făcut tot ce s-a putut pentru a elimina energia pe bază de cărbune de pe piaţa de energie electrică. S-a acţionat nu haotic, dar în stilul românesc de a te conforma şi atunci când nu te obligă nimeni. Şi, uite aşa, Polonia are 90% energie pe bază de cărbune şi investeşte în continuare în carierele miniere, iar România a atins încă din acest an un procent de 27% de energie regenerabilă, cu toate că avea obligaţia la 20% abia în 2020!

 

Ce fac românii până în 2020?

Până în 2020, activitatea din Hunedoara, Mehedinţi şi Motru va deveni o amintire şi cel mai probabil şi cea de la Vâlcea. Mineritul, aşa cum l-au ştiut minerii cândva, va înceta să mai existe în puţini ani. În anumite zone, pustii de pe acum, nici nu mai povesteşte nimeni că mulţi şi-au făcut un trai şi o viaţă din minerit. Cu toţii aşteptau finalul mineritului, dar nu abrupt, fără milă şi fără strategie, cap şi coadă. Chiar şefii din Complexul Energetic Oltenia admit că există rezerve de lignit pentru încă 40 de ani, iar în afară de minerit politicienii au avut „grijă” ca în Gorj să nu se mai dezvolte altceva decât datul cu sapa sau cu jula.

Este explicabil pe undeva ce se întâmplă. După interconectarea pieţelor de energie, concurenţa vrea să îşi elimine adversarii şi o face prin orice mijloace. În Capitalism nu există milă, morală, etică, ci doar bani şi profit. Nici măcar oameni nu există, iar minerul este o ramură aparte a rasei umane. Transformă întunericul în lumină, chiar dacă pentru unii sună desuet sau patetic. Mulţi şi-au scuipat plămânii pe patul de moarte sau şi-au crescut copiii respirând praf de cărbune. E problema lor, ar zice din faţa tabletei sau a laptopului alţii. Dar ce spune sentimentul de solidaritate sau de revoltă? Minerii ăştia nu au şi ei dreptul la un final mai demn, nu unul din tăietură de bardă?

 

Ce vrea şeful interimar al CEO

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunțat, în Vinerea Mare, planul de disponibilizări de personal pentru perioada 2016-2020. Economiile obținute în urma reducerii treptate a numărului de salariați vor avea un impact semnificativ asupra rezultatelor economice, în vederea redresării situației financiare a companiei și a salvării acesteia (compania a înregistrat în ultimii doi ani pierderi cumulate de peste 1,65 miliarde lei). În acest interval de cinci ani vor fi disponibilizați 5.269 de angajați, dintre care 2.000 până la 1 iulie 2016. Tot 2.000 de angajați vor fi disponibilizați în anul 2017, câte 407 de angajați în 2018 și în 2019, în 2020 urmând să fie disponibilizați 455 de angajați. Dintre aceștia, 1.448 sunt pensionabili, ceea ce înseamnă că vor beneficia de veniturile de completare, la care se adaugă plățile compensatorii și indemnizațiile de șomaj. Redimensionarea corectă a numărului şi a structurii de personal reprezintă unul din obiectivele planului de eficientizare, pentru reducerea cheltuielilor companiei: „De exemplu, în activitatea de minerit, ponderea cheltuielilor cu personalul este foarte mare în structura costului total. În contextul dezvoltării durabile, în condițiile în care există un trend crescător al costului cu certificatele de CO2, iar preţul de vânzare al energiei tinde să rămână constant sau să scadă pe toate pieţele de energie, societatea trebuie să ia măsuri din timp cu privire la redimensionarea, remodelarea şi optimizarea activităților, în scopul stabilirii unui nivel şi a unei structuri corecte a costurilor care să asigure performanţa, continuitatea şi eficienţa economică”, a declarat Laurențiu Ciobotărică, directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia.

Economiile totale făcute prin întreg planul de reorganizare reprezintă 2,4 miliarde de lei, pe următorii cinci ani, în condițiile în care compania va trebui să se mențină în piață, iar reducerea costului cu personalul reprezintă doar o componenta a acestei economii.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul