„O ipocrizie și-o bătaie de joc la adresa târgujienilor”- reacție dură

de LM 0


”O ipocrizie și-o bătaie de joc la adresa târgujienilor”- reacție dură a consilierului municipal Eduard Lădaru după ce Primăria Târgu-Jiu le-a cerut, luni, printr-un comunicat de presă, asociațiilor de proprietari să facă dezinsecții și deratizări la subsolurile blocurilor, în caz contrar riscând amenzi.

”Neluarea măsurilor cu privire la deratizare și dezinsecție constituie contravenție și se sancționează cu amendă potrivit legislației în vigoare” se arată în comunicatul municipalității.

”Primarul își dă arama pe față! A promis că va deratiza, acum amenință cu amenzi. Trebuie, mai întâi, discutat cu asociațiile” spune liderul ALDE Târgu-Jiu.

Primarul Marcel Romanescu afirmă, însă, că la solicitarea târgujienilor le-a amintit asociaților de proprietari că au obligația de a face dezinsecții și deratizări la subsolurile blocurilor.

Distribuie articolul