Numele lui Mihai Paraschiv, vehiculat pentru postul de administrator public al Târgu-Jiului

de LM 0


Numele lui Mihai Paraschiv, vehiculat pentru postul de administrator public al Târgu-Jiului. Conform noului Cod Administrativ, administratorul public poate fi numit direct prin decizie a primarului, fără vot în consiliul local. Marcel Romanescu zice că Paraschiv este un om corect și bun profesionist, de care Primăria Târgu-Jiu are nevoie.

Marcel Romanescu ar urma să-și numească cel mai apropiat colaborator în funcția de administrator public al Târgu-Jiului. Consilier municipal, Mihai Paraschiv a fost exclus din Partidul Național Liberal, a depus contestație iar acum așteaptă o decizie din partea centrului. Romanescu nu concepe, însă, ca Paraschiv să fie dat afară din PNL.

Primarul municipiului spune că își dorește pe postul de administrator public o persoană în care să aibă încredere.

Mihai Paraschiv nu a luat o decizie privind postul de administrator public al Târgu-Jiului. Crede că ar face față funcției dar, deocamdată, nu este tentat ”să lase de izbeliște firma familiei”.

Consilierul ALDE, Eduard Lădaru, comentează că, indiferent pe cine va numi pe postul de administrator public, Marcel Romanescu ”va pierde cu brio” alegerile locale din 2020. Lădaru nu crede că o eventuală numire a lui Paraschiv va aduce un plus de valoare în Târgu-Jiu.

Viceprimarul PSD Adrian Tudor comentează că este normal ca primarul liberal al Târgu-Jiului să-și pună administrator public din propriul partid.

Deși Marcel Romanescu speră ca Mihai Paraschiv să rămână, în continuare, membru PNL, vicepreședintele Gheorghe Grivei este convins că statutul va fi respectat. Decizia de excludere a lui Paraschiv, luată în Biroul Politic Județean, a avut ca argumente diverse încălcări ale statutului.

Distribuie articolul