Numele lui Cosmin Popescu, vehiculat pentru Primăria Târgu Jiu. Tudor: „Cine trece de mine, ajunge primar”

de LM 0


Numele lui Cosmin Popescu, vehiculat și el pentru o posibilă candidatură la Primăria Târgu Jiu, în 2020.

Adrian Tudor l-a pomenit, marți, într-o declarație acordată presei locale. Viceprimarul social-democrat a avertizat, însă, că oricărui doritor îi va fi greu să treacă de el, în competiția internă. „Este posibil să ies eu și să spun candidatul cel mai bun este cutare. Pentru că nu am pus niciodată interesul meu personal înaintea interesului PSD sau al comunității. Este posibil să spun Ciprian Florescu, Cosmin Popescu, Mihai Weber, Luis Popa, sper să-l văd mai prezent, mai implicat în organizație în perioada următoare. Dar să știți, am 21 de ani vechime în partid, 16 ani experiență în administrația publică locală, va fi greu să treacă de mine într-o competiție, dar și cel care va trece de mine într-o competiție internă fair play, are 100% șanse să ajungă primar”, a afirmat Tudor.

Opoziția reacționează la o posibilă candidatură la Primăria Târgu-Jiu a actualului președinte al Consiliului Județean. Dan Vâlceanu, liderul PNL Gorj, observă o criză de soluții la PSD Gorj și îi reproșează, din nou, lui Cosmin Popescu că a trecut zero lei, luna aceasta, în dreptul a jumătate dintre primăriile gorjene.

„PNL are primar la Târgu Jiu și oamenii încep să vadă diferența de viziune între noi și ei, suntem partidul care caută soluții la problemele reale cum ar fi parcările, traficul. Că primarul este blocat la fiecare ședință de CL cu orice și că va fi Cosmin Popescu sau și altul, pentru noi e totuna, aceeași mentalitate o au. Gândiți-vă la sumele alocate de președintele CJ Gorj, să lași jumătate din primării din județ cu suma zero, mi se pare iresponsabilitate. Ei oricum nu prea au candidat, aici e marea problemă. Marele PSD, cum spun ei să sunt un partid mare, cu oameni de valoare, să nu reușească să găsească un candidat. I-au încercat pe toți până acum, și pe Adi Tudor, și pe Adi Câmpeanu, și pe Cosmin Popescu și pe Aurel Popescu și nu sunt în stare să găsească un candidat. Legea actuală avantajează primarul în funcție și domnul Cosmin Popescu are de dat niște explicații în activitatea dânsului”, a spus Vâlceanu.

Distribuie articolul