Nicolai: ALDE i-a oferit lui Iriza șansa de a fi senator

de LM 0


Norica Nicolai i-a amintit senatorului Iriza că ALDE i-a dat șansa de a prinde un nou mandat parlamentar.

”Iriza plecase dinaintea luării deciziei. L-am rugat să rămână” a comentat președinta interimară a Alianței Liberalilor și Democraților Gorj, vineri, la Turceni, după ce Scarlat Iriza a anunțat că a revenit în tabăra social-democrată.

Nicolai a precizat că nu este interesată de o candidatură la Gorj și că-și dorește doar ca-n fruntea organizației județene să fie ales ”un lider adevărat”.

Norica Nicolai n-a anunțat la ce dată va avea loc conferința de alegeri a ALDE Gorj. A spus, însă, că are de gând să meargă în fiecare comună a județului și abia după ce vor fi construite organizații în toate localitățile va fi aleasă conducerea de la județ.

Distribuie articolul