Nelu Roșca, susține că nici până acum șefii CEO nu le-au prezentat liderilor sindicali o situație economică la zi a companiei miniere

de LM 0


Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Nelu Roșca, susține că nici până acum șefii CEO nu le-au prezentat liderilor sindicali o situație economică la zi a companiei miniere.

Asta, deși deputatul Dan Vîlceanu a anunțat că pe primele 5 luni ale anului societatea ar fi înregistrat pierdere de 600 de milioane de lei. În plus, consilierul managerului Sorin Boza, Ion Rușeț, a spus, la un post local de televiziune, că pierderile pe primele 4 luni ar fi de 300 de milioane de lei.

Nelu Roșca cere noului secretar de stat din Ministerul Energiei, Marius Dumitrașcu, să organizeze o întâlnire cu liderii sindicali în care să-și prezinte viziunea, în ceea ce privește viitorul CE Oltenia.

Liderii FNME vor ca, în perioada următoare, să se întâlnească cu premierul Viorica Dăncilă, dar și cu miniștrii Muncii și Energiei pentru a discuta despre problemele minerilor și energeticienilor. Nelu Roșca spune că, săptămâna viitoare, ar putea avea loc discuțiile cu șefa Guvernului.

Distribuie articolul