Negocieri pentru soarta a 2.000 de angajaţi ai CEO

de LM 0

mineri

Sindicatele şi administraţia din cadrul Complexului Energetic Oltenia au programată vineri o nouă şedinţă a comisiei mixte. Principala temă a discuţiilor este planul de disponibilizare a 2.000 de salariaţi. Acesta a fost prezentat la ultima şedinţă, însă sindicatele l-au respins şi au făcut public faptul că nu sunt de acord cu ceea ce şi-a propus administraţia. Acum ar trebui să fie prezentată o variantă îmbunătăţită a planului, care să convină sindicatelor.

 

„Ne vom bate pentru locurile de muncă”

Sindicaliştii de la „Univers” au obţinut promisiunea ministrului Energiei pentru ca planul de disponibilizare de personal să nu fie pus în practică fără acordul sindicatelor. „Situaţia numărul unu este problema locurilor de muncă. Ne vom bate şi vom face tot ce ne stă în putinţă să păstrăm locurile de muncă. Vrem să vedem ce program ne prezintă, pentru că aşa ne-au promis că ne vor prezenta un program. Fără noi nu vor putea face absolut nimic. După întâlnirea cu domnul ministrul al Energiei, s-a stabilit că nu se face nicio disponibilizare fără acordul sindicatelor. Noi nu vom fi de acord cu programul de disponibilizare a 2.000 de salariaţi”, a declarat Eugen Iovan, vicepreşedinte al Federaţiei „Univers”.

Liderii de sindicat au lăsat să se înţeleagă faptul că sunt de acord doar cu plecarea salariaţilor care mai au un an sau doi până la pensie şi care să beneficieze de venit de completare şi alte facilităţi.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul