Ministrul Energiei, plângere penală pe final de mandat

de LM 0

Gabriel Dumitraşcu, fostul şef al OPSPI şi ex-preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la CE Oltenia, reclamă nereguli în desfăşurarea procedurilor de recrutare a conducerii Hidroelectrica şi a depus o plângere penală împotriva actualului ministrul al Energiei,Victor Grigorescu. Dumitraşcu a fost şef al direcţiei de privatizare din Ministerul Energiei şi a candidat pentru Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica. Sesizarea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi are ca obiect săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. „În fapt, la începutului anului 2016, subsemnatul, în calitate de fost administrator special al Hidroelectrica, i-am adus la cunoştinţă ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu, iminenţa ieşirii Hidroelectrica din procedura insolvenţei, precum şi necesitatea începerii procedurilor de recrutare a membrilor Consiliului de Supraveghere al acestei societăţi. Achiesând la cele de mai sus, ministrul Energiei a dispus demararea procesului de selecţie, sens în care a selectat o firmă specializată în recrutare cu care a şi negociat un contract, dar, din motive necunoscute, nu a semnat respectivul contract, pentru ca, la finele lunii iulie, identificând un aşa-zis viciu al procedurii de selecţie, să stopeze semnarea contractului şi să desemneze o altă firmă, în urma altei proceduri, companie de recrutare, respectiv Transearch International SRL, împreună cu Quest Advisors SRL. Considerând că îndeplinesc condiţiile legale şi profesionale şi dorind să fac parte din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, am depus o solicitare/aplicaţie în acest sens, iar ca urmare a îndeplinirii criteriilor obligatorii, am fost invitat la primul interviu în data de 1 noiembrie 2016, interviu pe care l-am susţinut cu domnul Dr. Johannes Burghold – Managing Director. Cu această ocazie, am fost surprins să constat că domnul Johannes Burghold nu cunoştea decât precar limba română, fiind nevoit să dau interviul, pe parcursul unui interval de 70 de minute, preponderent în limba engleză. Ulterior, am constatat că majoritatea aplicanţilor au susţinut interviul în limba română, cu recrutori români, fiind mult mai facilă şi relevantă comunicarea şi exprimarea în limba maternă. Deoarece această manieră diferită a creat un avantaj suplimentar unor aplicanţi, avantaj creat tocmai ca urmare a încălcării principiului legal al tratamentului egal, am înţeles să înaintez ministrului Energiei contestaţia transmisă prin email la data de 9 noiembrie 2016. În data de 10 noiembrie 2016, am primit din partea firmei de recrutare înştiinţarea conform căreia dosarul subsemnatului nu a fost selectat pentru participarea la următoarea etapă de selecţie”, se menţionează în plângere.

 

Contestaţii

Dumitraşcu susţine că ministrul nu şi-a făcut datoria: „Cum anterior acestui răspuns am formulat contestaţia adresată ministrului Energiei, am înţeles să comunic firmei de recrutare faptul că nu voi lua în seamă răspunsul primit până la momentul la care contestaţia în discuţie nu va primi o rezolvare din partea ministrului. La data de 19 noiembrie 2016, am primit de la aceeaşi firmă de recrutare răspunsul aferent contestaţiei adresate ministrului, motiv pentru care, la data de 21 noiembrie 2016, am readus în atenţia ministrului Energiei contestaţia din data de 9 noiembrie, atrăgându-i atenţia asupra faptului că verificarea legalităţii procedurii de selecţie este atributul său, nefiind suficient să înainteze această petiţie celui a cărui activitate am solicitat să fie verificată. În urma acestor precizări, ministrul Energiei nu a înţeles să formuleze un răspuns cu privire la cele semnalate. Plecând de la această situaţie de fapt, apreciez că numitul Victor Vlad Grigorescu, prin încălcarea atribuţiilor legale ce-i reveneau în calitate de ministru în cadrul Ministerului Energiei, în calitate de autoritate publică tutelară a Hidroelectrica, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu”, potrivit lui Dumitraşcu, care îl acuza pe Grigorescu luna trecută că a numit discreţionar persoane în fruntea unor companii, între care şi CEO: „Vă rog să vă abţineţi să mai promovaţi, în ultimele zile de mandat, numiri discreţionare în societăţile energetice, favorizându-vă, presupun, cercul de prieteni şi camarila sau cercuri de interese netransparente, cărora încercaţi să le acordaţi ultimele sinecuri”, menţiona Gabriel Dumitraşcu în scrisoare, adăugând: „«Toleranţă zero la orice fel de nereguli», cum bine aţi spus de zeci de ori în intervenţiile publice este un principiu sănătos şi solid, pe care ar trebui să-l aplicaţi şi în ceea ce vă priveşte şi să conştientizaţi că nu aveţi statura integră care să ofere credibilitate şi nu vă recomandă nici distorsiunile şi bâlbele anterioare în numirile administratorilor la Electrica, OilTerminal, CE Oltenia, SAPE. (…) Domnule Ministru, opriţi-vă, şi aşa costurile imposturii sunt enorme! Vă rog să încetaţi, pe final de mandat, procedurile de recrutare şi numirile în companiile din energie”, a spus Dumitraşcu, într-o scrisoare trimisă ministrului Energiei.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul