Minerul care și-a înjunghiat soția, s-a sinucis în Penitenciarul Târgu Jiu

de LM 0


Minerul care, în luna decembrie, și-a înjunghiat soția în fața Policlinicii din Motru și-a pus capăt zilelor în Penitenciarul Târgu-Jiu.

Constantin Șchiopan a profitat de faptul că a rămas singur în celulă și și-a improvizat un ștreang de care, ulterior, s-a spânzurat. Cadrele medicale ale penitenciarului, precum și un echipaj al Ambulanței au încercat zeci de minute să facă manevre de resuscitare, dar eforturile au fost în zadar.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost prezentat marți la Tribunalul Gorj în procesul în care este inculpat și acuzat că a vrut să își omoare soția. Procesul a început luna aceasta, iar următorul termen fusese stabilit pentru data de 26 martie. Cel mai probabil dosarul se va închide din oficiu pentru că magistrații nu vor mai avea pe cine să condamne.

Pe 7 decembrie 2018, Constantin Șchiopan și-a înjunghiat soția pe o stradă din Motru, sub privirile fetiței de 6 ani a celor doi. Ulterior, bărbatul a încercat să își taie singur gâtul, dar nu a reușit decât să își provoace răni superficiale. Soția a ajuns singură la spital pentru a cere ajutor de la medici, iar apoi și bărbatul a primit îngrijiri medicale întrucât avea viața pusă în primejdie. După circa 3 săptămâni de cercetări, procurorii au finalizat ancheta și l-au trimis în judecată. Din acel moment, Șchiopan a fost scos din arestul IPJ Gorj și transferat la Penitenciarul Craiova. Acum fusese adus la Penitenciarul Târgu-Jiu pentru a putea participa la procesul în care era inculpat.

Distribuie articolul