Mii de gorjeni nu vor putea să se prezinte la urne

de LM 0

vot

Peste 2000 de cetățeni din municipiul Târgu-Jiu și din localitățile apropiate nu pot să își exercite dreptul de a vota, pentru că nu au acte de identitate valabile. „La începutul lunii aprilie se înregistrau un număr de 2.223 de persoane cu actele de identitate expirate sau nepuse în legalitate la împlinirea vârstei de 14 ani, din care 574 din anul curent şi 1.649 din anii anteriori, din care restanţele justificate sunt în număr de 719 repartizate astfel: 306 plecaţi în străinătate, 119 plecaţi în alte localităţi din ţară, 24 posibil decedaţi, 6 reţinuţi/arestaţi, 193 necunoscuţi la adresă şi 71 alte cazuri”, a spus Dan Laurențiu, șeful  Direcției de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu.

De asemenea, în primul trimestru al anului 2016, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu a eliberat aproximativ 3.500 acte de identitate, din care 124 cărţi de identitate provizorii.

 

Program prelungit

Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu va funcţiona în săptămâna în care vor avea loc alegerile după un program special de lucru. Programul de lucru va fi prelungit cu două ore, iar salariaţii instituţiei se vor afla la serviciu pentru a primi solicitările persoanelor care nu deţin o carte de identitate. De asemenea, potrivit lui Dan Laurenţiu, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu, şi în zilele de sâmbătă şi duminică, instituţia va avea program cu publicul, în ziua alegerilor angajaţii direcţiei urmând să stea la serviciu până la ora 21:00, când se vor închide urnele de vot. În prezent, programul de primire acte este zilnic de la 08,30 – 12,00, cu excepţia zilei de joi, când programul de primire acte este în intervalul orar 14,00 – 18,00. De asemenea, eliberarea actelor se face luni, marţi, miercuri în intervalul orar 14,00 – 15,30, joi în intervalul orar 08,30 – 12,00 şi vineri între orele 13,00 – 14,00.

ALIN PETRE

Distribuie articolul