Mihai Bendeac, primele declarații în calitate de prezentator “X Factor”. „Voi încerca să mă vindec de anxietate”

de LM 0


Mihai Bendeac, primele declarații în calitate de prezentator “X Factor”. Acesta este noul prezentator ”X Factor” în cel de-al optulea sezon, care va fi difuzat începând din această toamnă, la Antena 1.

”Voi încerca pur și simplu să trăiesc o experiență, să ajut niște oameni și să mă vindec de anxietate și timiditate. Rolul meu este de om”, spune Mihai, care își dorește să îi sprijine pe concurenții X Factor în momentele cu adevărat importante în cariera lor.

”Sper să îi ajut pur și simplu, fiind conștient că sunt alături de oameni care au un moment ca al meu: sunt fierți de emoție”, a adăugat noul prezentator.

În acest timp, jurații Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică încep căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii ”X Factor România”, astfel că Mihai Bendeac li se va alătura lor mâine, 10 iulie, pentru prima zi de audiții, la Palatul Copiilor din București.

În cel de-al șaptelea sezon, echipa Horia Brenciu a reușit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor” alături de Jeremy Ragsdale. În 2013 a câștigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu și Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ștefan Bănică, Florin Răduță, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbițchi. Mihai Bendeac se confruntă cu depresia, o boală care afectează foarte multe persoane din lumea întreagă, şi în special tinerii. Acesta a scris un mesaj emoționant pe contul de socializare despre problemele sale. (libertatea.ro)

Distribuie articolul