Meci pentru locul 3

de LM 0

sport-3

Luni seara de la ora 20.30, la Severin se va juca Pandurii-Astra. Un meci ce va consfinţi configuraţia finală a clasamentului în play-off-ul Ligii 1. Târgujienii au nevoie de minim un punct pentru a termina sezonul pe locul 3 în Liga 1, acesta fiind obiectivul pandurilor în acest final de sezon.

 

În acest moment, Pandurii şi Dinamo se află la egalitate de puncte, însă cum gorjenii au primit la debutul play-off-ului acel bonus de 0,5 puncte pentru rotunjirea punctajului, în caz de egalitate cu o altă echipă, atunci în clasament echipa mai bine clasată va fi cea care nu a beneficiat de acel cadou de 0,5 puncte. În concluzie, Dinamo ar fi peste Pandurii, iar pentru ca acest scenariu să se înfăptuiască, Pandurii ar trebui să piardă împotriva campioanei Astra Giurgiu. În schimb, egalul sau victoria pandurilor în faţa celor de la Astra ar fi echivalentul locului 3 în Liga 1.

Aşadar, Pandurii-Astra nu este un meci de vacanţă, sau cel puţin nu ar trebui să fie. Giurgiuvenii au de apărat doar onoarea, însă aceştia riscă să fie la ora meciului relaxaţi, în timp ce târgujienii trebuie să joace şi să se impună în faţa unei echipei campioane.

 

De vineri, la Severin

Cele două echipe au ajuns la Severin, locul unde se va juca acest meci tocmai de vineri. Decizia schimbării zilei de desfăşurare a partidei i-a luat prin surprindere pe jucători şi oficiali, iar aceştia au decis să rămână la Severin încă două zile şi să aştepte ziua de luni, zi în care se va disputa meciul. „Nu avea rost să ne reîntoarcem sâmbătă la prânz la Târgu-Jiu, iar duminică se plecăm din nou spre Severin”, a fost justificarea unui oficial de la Pandurii.

 

„Noi mergem acolo să jucăm, să facem un spectacol, lumea să se uite la echipa campioană şi tocmai de aia în momentul jocului trebuie să fim 100%. Cred că o să trebuiască să măresc un pic doza la anticârcel că au petrecut cam mult, au dansat, să nu facă crampe, dar asta e. E ultimul joc în care îmi doresc să fim la înălţime şi să arătăm la fel cum am arătat şi până acum. Am lăsat mai mulţi jucători acasă, le-am dat vacanţă unora, dar şi cei care merg sunt jucători foarte buni şi jucători în care am încredere”, Marius Şumudică, antrenor Astra Giurgiu.

 

COSMIN BRUJAN

Distribuie articolul