Martorii cheie care îi scapă pe inculpaţii din dosarul „Turceni-Rovinari”

de LM 0

ponta-si-ciurel-800

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a audiat ieri pe fostul manager al Complexului Energetic Oltenia şi al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, în dosarul „Turceni-Rovinari”. La procesul privind acordarea de contracte de asistenţă juridică casei de avocatură „Şova” a oferit explicaţii Laurenţiu Ciurel, urmărit din sală de fostul premier, Victor Ponta, şi de senatorul Dan Şova, inculpaţi în dosar. Avocații celor trei au declarat că vor reaudierea martorilor care au dat declarații la DNA în cursul urmăririi penale și doresc readministrarea probelor.

 

Ce a spus Ciurel

În declarația dată în fața judecătorilor pe parcursul mai multor ore, Laurențiu Ciurel a spus că nu se face vinovat de faptele de care este acuzat și a dat explicații în legătură cu împrejurările în care CE Rovinari a acordat un contract de asistență juridică casei de avocatură a senatorului Dan Șova. Casa de avocatură trebuia să asiste CE Rovinari în negocierea contractării unui împrumut de la o bancă străină, de 150 milioane de euro, necesar derulării unui proiect de mediu pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf, proiect cerut de Uniunea Europeană. De asemenea, casa de avocatură trebuia să se ocupe să ofere consiliere pe durata derulării proiectului şi să se ocupe şi de exproprieri.

Potrivit lui Ciurel, decizia de a apela la o casă de avocatură a fost luată deoarece juriștii de la Rovinari nu erau specializați în drept comercial și bancar, nu cunoașteau o limbă de circulație internațională și se aflau și în conflict de interese, întrucât făceau parte din categoria celor expropriați. „Discuțiile cu finanțatorii erau începute încă din anul 2004. Discutam cu 6 sau 7 bănci în paralel. Referatul din 15 noiembrie a fost aprobat de directorul general, iar direcția comercială din CE Rovinari a întocmit un memoriu justificativ, care a fost vizat de mai multe persoane, inclusiv de către mine. În el se spunea că acest serviciu poate fi contractat fără a se face licitație. Nu era problema mea partea de achiziții”, a mai declarat Ciurel, potrivit Agerpres.

Ciurel a arătat că acel contract de asistență juridică a fost semnat în 2007, cu o valoare estimată de 280.000 lei pe un an, iar ulterior a fost prelungit cu trei acte adiționale.

 

Faptele

Este de amintit că Victor Ponta este judecat pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, este judecat pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. De asemenea, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată. În dosar mai este trimis în judecată Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, acuzat pentru comiterea a cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată şi Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni, este acuzat de infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul. CE Rovinari şi Turceni ar fi fost prejudiciate cu 5,6 milioane de euro.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul