Marea eliberare. Elena Udrea va fi acasă de sărbători

de LM 0


Cadou nesperat înainte de Crăciun pentru condamnații corupți! Dan Șova, fostul ministru al Transporturilor, Constantin Niță, ministru la Energie, și Rudel Obreja, fostul șef al Federației Române de Box, au ieșit miercuri noapte de după gratii. Urmează Alina Bica și Elena Udrea, ale căror pedeapse au fost suspendate joi. Iubitul acesteia, Adrian Alexandrov, a dat deja marea veste pe Facebook, folosind, din nou, o imagine emoţionantă cu fiica, Eva Maria.

Marea eliberare decisă de Înalta Curte de Casație și Justiție vine în contextul în care Curtea Constituțională (CCR) a stabilit pe 5 decembrie 2018 că, în ultimii ani, completurile formate din cinci magistraţi au fost formate ilegal. Aşadar, condamnații au dreptul să conteste sentinţele definitive. Și iată că avocații lor nu au stat pe gânduri și au cerut rejudecarea proceselor. Iar instanțele au hotărât miercuri și joi să le întrerupă pedepsele unora dintre ei.

Primul care a ieșit pe poarta Penitenciarului Jilava, din Capitală, a fost Dan Șova, miercuri noapte, puțin după miezul nopții. Acesta a spus că s-a simțit umilit în pușcărie și că este nevinovat. A primit, pe 20 iunie 2018, o pedeapsă definitivă de trei ani închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora, având de achitat 100.000 euro.

În urma lui a venit cu valiza Rudel Obreja. După ce și-a sărutat soția, fostul boxer și-a spus of-ul.

”Suntem victimele unui complot. Ce s-a întâmplat la completurile de cinci este o imensă ticăloșie. Haideți să ne imaginăm că oamenii ăștia, 40 de judecători ai Secției Penale, erau incompetenți și cinci ani, nu au știut că activează într-o semilegalitate, într-o nelegalitate, de fapt. Nu putem să-i bănuim însă de nepricepere pentru că oamenii ăștia au carte, deci știau foarte bine ce făceau. Și atunci, prin intermediul acestor subterfugii, acesta este unul dintre ele, se infiltrau oamenii sistemului pentru a fi date soluțiile pe care ei le doreau. Asta s-a întâmplat și la noi în dosar”, a spus Obreja.

El a primit în vară o condamnare la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită, în Dosarul ”Gala Bute”.

Un alt corupt de renume a cărui pedeapsă a fost suspendă joi este fugara Alina Bica. Ea se află încarcerată într-un penitenciar din San Jose și va dura o perioadă până va fi eliberată. Urmează ca statul român să trimită hârtiile necesare în Costa Rica. Fosta şefă DIICOT s-a ales cu patru ani de închisoare pentru că a încercat să-l scape de detenţie pe omul de afaceri Ovidiu Tender.

Alături de ea în celulă se află Elena Udrea. Și ea a cerut anularea pedepsei și iată că avocatul a obținut-o chiar mai devreme. Inițial, instanța urma să dea un verdict pe 28 ianuarie, dar apărătorul ei a intervenit și a cerut schimbarea termenului de judecată. Motivul? Pentru ca formalitățile să ajungă în Costa Rica înainte de Crăciun ca să petreacă cu familia. Astfel că magistrații au stabilit joi ca și Udrea să plece acasă.

Ea a fost condamnată definitiv în iunie 2018, în Dosarul ”Gala Bute”, la şase ani de detenţie. A fost găsită vinovată de luare de mită şi abuz în serviciu, pe când se afla la șefia Ministerului Turismului. A fugit din țară cu patru luni înainte să-și afle sentința. În cazul condamnaților eliberați, apelul se va rejudeca. Și acesta a fost doar începutul. Mulți pușcăriași cu ”gulere albe” vor profita de decizia CCR ca să scape de după gratii cu mult înainte de vreme.

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, jubila pe Facebook la gândul că îşi va petrece Sărbătorile cu partenera lui.

„În urma deciziei Curții Constituționale, instanța de judecată din dosarul Elenei a dispus astăzi eliberarea ei. Moș Crăciun, pentru noi, a venit mai devreme, iar Elena poate, în sfârșit, să-și petreacă sărbătorile în libertate, alături de fetița ei”, a scris Alexandru. (click.ro)

Distribuie articolul