”La PSD, cuțitele sunt ascuțite. Viorica Dăncilă a mai pierdut 2-3 procente”

de LM 0


”La PSD, cuțitele sunt ascuțite. Viorica Dăncilă a mai pierdut 2-3 procente prin respingerea Rovanei Plumb, dacă trece și moțiunea nu-și mai convinge nici proprii alegători!” a comentat, joi, la Târgu-Jiu, Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România, fost ministru al Apărării.

Țuțuianu a venit în județ pentru o evaluare a organizației județene a partidului și mobilizarea pentru alegerile prezidențiale. Într-o conferință de presă, fostul ministru a anunțat că urmează o vizită a candidatului Mircea Diaconu, pe care-l vede capabil să ajungă în turul doi al prezidențialelor. Țuțuianu a dat asigurări că cei 29 de parlamentari Pro România vor vota moțiunea de cenzură împotriva cabinetului Dăncilă.

Pro România propune un viitor guvern alături de PSD și ALDE, dacă în urma moțiunii cabinetul Dăncilă se va prăbuși. Adrian Țuțuianu este convins că, anul viitor, PSD va avea altă conducere.

Distribuie articolul