Italian condamnat pentru un accident mortal în Gorj

de LM 0

accident-mortal

Un italian a fost condamnat de Judecătoria Motru pentru ucidere din culpă. Paolo Perrucchini a accidentat mortal un pieton, evenimentul producându-se pe raza comunei Padeș. Italianul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. „Condamnă inculpatul Perrucchini Paolo la pedeapsa de doi ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Obligă inculpatul Perrucchini Paolo ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă“, se arată în sentința judecătorească.

 

Muncă în folosul comunității din Târgu-Jiu

Italianul a fost condamnat să muncească două luni în folosul comunității: „Inculpatul va presta 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Târgu-Jiu“, se mai precizează în sentință.

 

Bun de plată

Instanța de judecată l-a condamnat pe italian să achite rudelor victimei despăgubiri de peste două miliarde lei vechi: „Obligă inculpatul Perrucchini Paolo în solidar cu asigurătorul UNIPOL ASSICURAZIONI – Italia la plata sumelor de: 36.788 lei, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Balica Eugenia; 35.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă Balica Eugenia; 35.000 lei, plătibili în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale către partea civilă Balica Eugenia Maria; 35.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă Balica Ion; 35.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă Balica Vasile; 35.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă Balica Gheorghe Petre“.

 

Victima avea 56 de ani

Accidentul a avut loc în seara zilei de 5 februarie 2014. Poliţiştii din oraşul Tismana au fost sesizaţi prin apel 112  de un participant la traficul rutier, despre faptul că pe D.N. 67 D, pe raza comunei Padeş, s-a produs un accident de circulaţie. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Serviciului Rutier Gorj care, urmare a primelor cercetări efectuate, a constatat că P.P., de 51 ani, cetăţean italian, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67 D, din direcţia Padeş în direcţia Târgu-Jiu, a acroşat pe B.G., de 56 ani, din oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, ce se deplasa ca pieton pe partea carosabilă.

ALIN PETRE

Distribuie articolul