Insolvenţa, salvarea pandurilor?

de LM 0

sport-1

  • Oamenii de afaceri din Gorj au venit cu propunerea ca echipa de fotbal să intre în insolvenţă pentru a se încerca salvarea ei

 

O parte din oamenii de afaceri din Gorj au fost invitaţi de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Gorj la o întâlnire cu autorităţile locale. O întâlnire cu uşile închise în care oamenii de afaceri au fost întrebaţi de problemele cu care se confruntă, iar apoi a fost dezbătut subiectul finanţării echipei de fotbal Pandurii. Găurile de la echipa de fotbal sunt greu de acoperit de afaceriştii gorjeni, aceştia neavând puterea de a pune plombe echipei din conturile lor. În plus, la discuţia de ieri, afaceriştii gorjeni au propus finanţatorilor să ia în calcul chiar intrarea în insolvenţă a clubului, lucru care nu este recomandat şi de şeful echipei gorjene.

 

Caută soluţii

Discuţiile au fost unele ce au avut menirea să se ajungă la un numitor comun, iar mediul de afaceri din Gorj să fie lângă echipă. „Am stabilit împreună cu domnul David să avem o întâlnire cu oamenii din mediul de afaceri pentru a cunoaşte şi problemele pe care le au în activitatea dânşilor, dar şi să facem un apel către toţi, în acţiunea pe care o facem de ceva timp, în ideea de a salva sportul gorjean. Am tot aşteptat ca CEO să revină. Dar se vede clar că cei care conduc nu au bunăvoinţa să vină lângă sportul gorjean. Aşa că facem tot ce putem. Este o acţiune prin care încercăm să atragem pe viitor sponsori, susţinători, asociaţi, în ideea de a susţine activitatea sportivă”, a comentat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

În discuţiile de ieri nu s-a vorbit concret cu ce sume va veni fiecare firmă în parte, ci doar dacă va exista un interes din partea oamenilor de afaceri de a fi lângă echipa de fotbal. „Nu comentăm sume, nu rostim cifre, pentru că nu este momentul. Orice leu este foarte important. Ne întâlnim pentru a porni la un drum. Fiecare să vină cu ce poate lângă susţinerea sportului gorjean. Dacă impunem sume, nu vom reuşi”, a mai declarat Cârciumaru.

Au propus insolvenţa

Iniţiatorul acestei întâlniri, Viorel David, directorul Artego şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Gorj, spune că această şedinţă a fost de bun augur, semnalul fiind pozitiv. „Dacă nu căutăm soluţii, ce facem? Am avut o discuţie. Ne-am provocat puţin, parcă este o mică tresărire a fiecăruia. Este o chestie care ne poate ajuta pe viitor. Să vină fiecare şi să participe. Am văzut pe faţa dânşilor să facă ceva. Concret nu a fost nimic. Urmează ca preşedintele clubului să ia legătura cu cei care au fost aici. A fost o chestie de cunoaştere. Timpul este duşmanul tuturor”, a spus Viorel David.

În cadrul şedinţei s-a luat în discuţie şi intrarea în insolvenţă a clubului, propunere venită chiar din rândul oamenilor de afaceri. „Insolvenţa ar fi o soluţie, eu nu mă pricep la asta. La această întâlnire s-a pronunţat cuvântul insolvenţă şi am întrebat specialiştii în insolvenţă ce presupune. Înţeleg că este o perioadă care te poate ajuta să treci greutăţi şi să nu vină penalităţi şi blocarea conturilor”, a declarat Viorel David.

 

„Nu am găsit soluţii pe termen scurt”

Prezent la întâlnirea cu oamenii de afaceri, şeful echipei gorjene, Narcis Răducan, a punctat şi el pe acest subiect al insolvenţei. „Trebuie să recunosc că situaţia clubului este mult mai importantă. A fost o întâlnire cu oamenii de afaceri în prezenţa autorităţilor locale. Pe lângă alte subiecte, s-a abordat şi situaţia clubului. Am prezentat în linii mari unde ne aflăm şi am solicitat ajutorul dânşilor în cadru legal. Va fi conceput un plan de afaceri şi în condiţiile în care vor fi oameni care vor să ajute Pandurii, sunt bine veniţi. Au fost şi membrii asociaţi, este şi normal pentru că răspund de destinele acestui club. Este constructiv. Sunt lucruri constructive pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt nu s-au găsit soluţii şi suntem în aceeaşi situaţie. Am suportat insolvenţa şi nu aş propune-o. Ştiu că este o formă legală şi în unele cazuri înseamnă salvarea, au practicat-o şi alte cluburi. Eu am recomandat să evităm această formă. Deşi ne confruntăm cu probleme importante, nu am luat în discuţie insolvenţa. Se va lua o decizie la nivel de club şi nu va fi doar opinia mea personală, nu s-a luat nicio decizie. Pentru a se salva fotbalul gorjean, se poate lua orice decizie”, a mai declarat şi Narcis Răducan.

 

Primii bani

Omul de afaceri Viorel Petcu a fost primul care şi-a oferit sprijinul echipei de fotbal. Acesta a donat deja 15.000 de lei, bani care vor putea fi cheltuiţi cel mai probabil pentru următoarea deplasare a echipei. Se aşteaptă ca şi alţi oameni de afaceri să vină zilele viitoare şi să ofere donaţii pandurilor, însă deocamdată nu există cifre sau nume de afacerişti care sunt decişi să ofere bani.

COSMIN BRUJAN

Distribuie articolul