Incredibil! A salvat trei căţeluşi şi s-a ales cu dosar penal

de LM 0

Un medic veterinar din judeţul Gorj s-a ales cu dosar penal pentru că a salvat de la moarte o căţeluşă şi cei trei pui ai săi. Mai mulţi iubitori de animale i-au scris medicului veterinar Costin Bărbat despre situaţia unei căţeluşe care stătea în frig, cu cei trei pui pe care-i născuse pe un ger năprasnic, la adăpostul canin al Primăriei Târgu Cărbuneşti.

 

„Am sărit gardul padocului”

Vrând să facă o faptă bună, Costin Bărbat a solicitat reprezentanţilor padocului să-i dea în grijă animalele. Medicul veterinar a iniţiat chiar procedurile de adopţie a patrupedelor, dar s-a lovit de eterna birocraţie, aşa că nu a mai aşteptat să se încheie formalităţile şi a sărit gardul padocului pentru a lua animalele din ger. La puţin timp s-a trezit cu o plângere penală pe numele său pentru infracţiunea de furt. „Am luat legătura cu medicul veterinar de acolo și l-am rugat să mă aștepte că vin de la Târgu Jiu. Am ajuns acolo și m-am întâlnit cu doamna de la Pro Animals  care mi-a zis că domnul doctor plecase cu vreo două minute mai devreme, deci nu mai pot adopta cățelușa. I-am spus că iau cățeaua, pentru că viața puilor era în pericol. După ce am ajuns la cabinet am fost sunat de poliţia din Cărbuneşti să mă prezint cu căţeluşa şi cu puiuţii la sediul dânşilor, pentru a da nişte declaraţii. Momentan, sunt anchetat pentru furt şi m-am ales cu dosar penal”, a declarat medicul Costin Bărbat.

„Exista o procedură de adopţie”

Culmea, cea care a depus plângere face parte dintr-o asociaţie care se ocupă cu protecţia animalelor. „Doamna care e reprezentanta asociaţiei, gândind că va fi trasă la răspundere de primărie, ca l-ar fi ajutat pe respectivul să ia câinele din adăpost, pur şi simplu a depus această plângere. Mi se părea normal şi legal ca veterinarul care a venit să adopte câinele să aştepte 5-10 minute, deoarece am informații că medicul îl așteptase și urma să se întoarcă; exista o procedură de adopţie. Nu e singurul câine cu pui, sunt multe alte căţele acolo”, a declarat Carmena Şerbănoiu, preşedinta Pro Animals Gorj

Căţeluşa împreună cu puii au rămas în îngrijire la cabinetul medicului veterinar. Localnicii se arată indignaţi de această situaţie şi sar în apărarea medicului care a făcut, spun ei, un gest nobil.

Distribuie articolul