I se pregăteşte lui Ciurel o „nucleară” în dosarul „BVA – CEO”?

de LM 0

Experţii desemnaţi să realizeze o expertiză contabilă în dosarul civil „BVA Coal – CEO” ar pregăti un raport care nu i-ar fi deloc favorabil fostului şef al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Potrivit unor surse judiciare, s-ar fi ajuns la alte cifre privind costul tonei de cărbune în anul în care s-a derulat contractul între firma de apartament BVA Coal Constanţa şi Complexul Energetic Oltenia, condus de Laurenţiu Ciurel. Dacă raportul va stabili un preţ pe tona de cărbune superior cifrei de 65,22 de lei, atunci ar fi mai mare cu 7,04 lei faţă de suma de 13 euro tona de cărbune folosită de BVA Coal pentru a cumpăra lignit de la CEO. Va fi interesant ce se va întâmpla, dacă raportul nu va confirma datele de până acum referitoare la vânzarea peste preţul de cost. Este de amintit şi că Ciurel a primit NUP de la DNA, în dosarul care a vizat exportul de cărbune în Serbia, motivul fiind lipsa prejudiciului.

 

De o jumătate de an aşteaptă expertiza

În dosarul civil „BVA Coal – CEO” următorul termen a fost programat pentru data de 7 februarie, la Tribunalul Gorj. Firma din Constanţa are calitatea de reclamant şi a denunţat modul în care CEO a reziliat contractul privind achiziţia a 1,2 milioane de tone de cărbune. Contractul cu BVA a fost întrerupt pe motiv că nu ar mai fi fost făcute plăţi. La rândul lor, avocaţii BVA susţin că vinovată de încetarea contractului se face administraţia Complexului Energetic Oltenia care nu ar fi livrat cărbune la granulaţia cerută. CEO a încercat să execute garanţia la contract de 780.000 de euro şi de aici a început un adevărat scandal şi procesele între cele două societăţi.

Povestea exportului de cărbune a fost una dubioasă. Exportul a fost realizat prin firma de apartament BVA Coal, înfiinţată cu puţin timp înainte de organizarea licitaţiei de vânzare cărbune de către CEO. BVA cumpăra, în 2015, de la CEO cu 13 euro tona şi revindea cu 34 de euro tona în Serbia. Valoarea contractului a fost de 16 milioane de euro, iar contractul a fost încheiat pe 6 luni. Nu a fost însă livrată decât o cantitate de 350.000 de tone de lignit.

 

CEO a publicat contractele din ţară

În apărarea sa, Complexul Energetic Oltenia a publicat pe site, la vremea respectivă, contracte cu beneficiari din ţară şi preţurile practicate: „Reiterăm faptul că vânzarea cărbunelui prin contractul încheiat cu firma BVA COAL SRL este extrem de benefică pentru CE Oltenia. Menţionăm că nu a existat niciun fel de presiune din partea membrilor Consiliului de Supraveghere, ministerelor sau altor instituţii care să impună în vreun fel semnarea în condiţii dezavantajoase a acestui contract. Consiliul de Supraveghere s-a exprimat prin a lăsa în sarcina Directoratului să aleagă soluţia cea mai avantajoasă pentru companie. În paralel, se observă că nu a existat niciun fel de reacţie la semnarea şi derularea contractelor de cărbune la preţuri egale sau mai mici decât cel obţinut de la BVA COAL SRL. Exemple: contract de 58,5 lei/tona de cărbune, echivalent a 32,5 lei/Gcal  –  încheiat cu RAAN Turnu Severin; contract de 56,8 lei/tona de cărbune, echivalent a 31,56 lei/Gcal  –  încheiat cu compania locală de termoficare Timişoara; contract de 58,5 lei/tona de cărbune, echivalent a 32,5 lei/Gcal  – încheiat cu CET Govora. O parte din aceste contracte au fost semnate în anii 2011-2012, fiind adiţionate de actuala conducere a CE Oltenia. Respingem categoric încercările de inducere a ideii că acţiunile Directoratului CE Oltenia sunt întreprinse contrar intereselor acestei societăţi“.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul