Golea: „Sunt un lider INCOMOD. Nanu e portavocea cuiva”

de LM 0


Un sindicalist nu-l vrea pe Marin Golea în comisia de negociere pentru noul contract colectiv de muncă, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre Mihai Nanu care a avut o intervenție, pe această temă, la un post local de televiziune.

Liderul Sindicatului Minerul EMC Pinoasa spune că ranchiuna vine din trecut. Nanu s-ar fi supărat pentru că n-a reușit să-i ia locul lui Golea, în fruntea structurii sindicale dar și din alte motive.

„Cred că are o frustrare pentru că, în 2002-2003, am insistat să i se acorde două clase de salarizare iar el voia trei. Acum vrea zece clase”, afirmă Golea.

Marin Golea ne-a mai spus că are, în sindicat, 2-3 persoane care vor să-i ia scaunul de președinte. Îi anunță că oricum are de gând să se retragă din mișcarea sindicală.

În plus, de la 1 februarie, se încadrează în criteriile de concediere colectivă din cadrul CEO. Golea anunță, însă, că va contesta o eventuală decizie a administrației de a-l da afară pe criteriul vârstei de prepensionare.

Distribuie articolul