Geogia știe de ce Gorjul a fost vitregit la RECTIFICARE. Antonie vrea ALEGERI ANTICIPATE

de LM 0


Victor Geogia crede că Gorjul a fost vitregit la rectificarea bugetară din cauza războiului dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta.

Consiliul Județean și 25 de localități gorjene au primit zero lei la prima împărțire a banilor din acest an. În total, Gorjului i-au fost repartizate peste 260 de miliarde de lei vechi. Un număr de 17 localități gorjene au primit sume de până într-un miliard de lei vechi.

Zero lei a fost trecut și-n dreptul comunei Bengești- Ciocadia. Victor Geogia este supărat.

„Gorjenii sunt buni numai să aducă voturi PSD, iar când e vorba de bani le este întors spatele. Probabil, Gorjul a fost marginalizat din cauza urii pe care Dragnea o are pe Ponta”, zice edilul social-democrat.

Și comunei Padeș i-a fost repartizată suma de zero lei. Serafim Antonie spune că situația e dezastruoasă. Aștepta sume mai ales pentru reabilitatea monumentului lui Tudor Vladimirescu, din Câmpia Soarelui.

“Nu vom mai face nimic. Ne așteptăm să vedem ce face strada, acum, cu ei. Poate, schimbăm guvernul. Soluția sunt alegerile anticipate”, zice edilul liberal.

Constantin Bobaru nu e surprins că aproape jumătate din primăriile din județ au primit zero lei. Edilul liberal din Bumbești-Jiu se așteaptă ca unele dintre ele să intre în faliment. În ceea ce-l privește, Bobaru zice că se va descurca cu plata lefurilor funcționarilor.

Distribuie articolul