Florescu va păstra oamenii lui Călinoiu

de LM 0

sedinta-(1)

Consiliul Judeţean Gorj are un nou preşedinte, în persoana lui Ciprian Florescu, desemnat prin vot secret în şedinţa extraordinară de marţi. Postul a rămas vacant după ce mandatul lui Ion Călinoiu a fost încetat prin ordin al prefectului.

 

Ședința extraordinară a fost convocată de 12 consilieri județeni PSD, însă liberalul Victor Banţa a contestat fără reuşită legalitatea întrunirii, pe motiv că documentul de convocare nu le-a fost trimis consilierilor judeţeni în termen legal: „Această ședință poate fi considerată ședință de îndată, ceea ce nu este cazul, și este excepție cadrul legal. În solicitarea de convocare a ședinței nu este trecută ora și ziua.  Domnule prefect, vă rog să constatați două vicii de procedură“, a spus Banța care s-a contrat cu secretarul Consiliului Județean Gorj, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu. Aceasta a spus că documentele de convocare au fost trimise prin e-mail.

Cel mai vârstnic consilier, Petre Rădulescu, a preluat conducerea ședinței, după care a fost propus și votat vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Ciprian Florescu, ca președinte de ședință.

sedinta-(4)

Vot secret și nu prea…

Cu temele învăţate, consilierul județean PSD Gheorghe Milosteanu l-a propus pe Ciprian Florescu pentru postul de preşedinte al CJ Gorj, iar liberalii l-au nominalizat pe Victor Banţa. S-a trecut la vot secret, liberalii sesizând că nu au niciun reprezentant în comisia de validare a votului. Banța a continuat circul și a reclamat faptul cu buletinul de vot nu era ștampilat, dar secretarul Consiliului Județean i-a replicat că această cerință nu este prevăzută de lege. Votul a fost secret și au fost amenajate două cabine, dar mulți dintre consilierii județeni au venit la urnă cu buletinul deja completat.

Ciprian Florescu a fost declarat câştigător, cu 21 de voturi, în timp ce Banţa a strâns zece voturi de la liberali.

De la şedinţă au lipsit Ion Călinoiu şi Dan Vîlceanu, fiind prezenţi 31 de consilieri judeţeni.

sedinta-(3)

„Propunerea s-a stabilit cu câteva minute înainte de ședință“

Ciprian Florescu a declarat că propunerea de a ocupa funcția de președinte a fost făcută chiar cu câteva minute înainte de ședință: „Era firesc, normal și ne așteptăm să existe o reacție din partea adversarilor politici, însă, până la urmă, toate lucrurile s-au lămurit și au intrat pe un făgaș normal și ședința s-a încheiat cu succes. PSD, mai ales în momentele grele, cheie, dovedește că este unit. Alături de noi au venit toți oamenii de caracter și mă refer la alți consilieri județeni. Nu pot decât să le mulțumesc pentru votul pe care l-au dat, arătându-și încrederea în ceea ce ne privește, iar pe de altă parte, îi felicit că merg în continuare pe ideea de unitate. Propunerea s-a stabilit cu câteva minute înainte de ședință“.

sedinta-(2)

„A ieşit cum trebuia”

Noul președinte al Consiliului Județean Gorj a precizat că este important ca activitatea Consiliului Județean să nu ajungă într-un impas: „Acest mandat vine ca urmare a unei situații pe care nu și-ar fi dorit-o nimeni la Consiliul Județean Gorj și în Partidul Social Democrat. Noi am fost nevoiți să ne mișcăm în așa fel încât Consiliul Județean Gorj să nu sufere situații de blocaj administrativ. Mă bucur că a ieșit cum trebuia în ceea ce ne privește pe noi. Până la urmă, îmi revine sarcina să duc mai departe un mandat pe care l-am început ca vicepreședinte“.

 

Nu va ocupa biroul lui Călinoiu

Ciprian Florescu a spus că nu va ocupa biroul lui Călinoiu și că-i va păstra pe consilierii acestuia: „Nu o să mă mut într-un nou birou și voi rămâne în cel în care îmi desfășor activitatea. Deocamdată nu pot să vorbesc despre această chestiune, dar cred că o să rămân cu aceiași consilieri, având în vedere că există situația respectivă și că există oricând posibilitatea ca domnul președinte Călinoiu să se întoarcă. Nu voi face modificări la nivel administrativ sau la cel al consilierilor“.

ALIN PETRE

Distribuie articolul