Florescu nu ar mai vrea prefect

de Admin 1

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu, regretă acum că şi-a dorit postul de prefect, deşi nu a fost încă numit în funcţie. Florescu susţine că a acceptat propunerea PSD Gorj, însă ar fi trebuit să mai chibzuiască la aceasta. Vicele PSD ia în calcul şi faptul că nu va mai avea voie să facă politică, întrucât prin lege prefectul este apolitic. „Caracterul meu mă împinge uneori să judec de moment. Dacă e să fac un pas, îl fac. Dacă e să intru în horă, intru. Este o funcţie dorită, râvnită”, a spus Ciprian Florescu.

Guvernul a amânat până în prezent înlocuirea prefecţilor. „Am avut o discuţie cu domnul preşedinte Cârciumaru şi cu alţi colegi. Lucrurile nu se derulează aşa cum ne dorim noi. Sunt vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. Am format o echipă frumoasă. Parcă mi-ar părea rău să părăsesc această echipă în momentul în care vă spun sincer simţi realmente că poţi face ceva”, a mai declarat Ciprian Florescu.

Interesaţi de postul de vice la CJ s-au arătat Gheorghe Milosteanu, Maria Vasilescu, Gheorghe Nichifor şi Mihai Prunariu.

(M.T.)

Distribuie articolul

Comentarii (1)

  1. Toata stima pentru d-l Vicepresedinte Florescu !

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi vizibila

Poti folosi aceste coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>