Festivalurile Neversea şi Untold, nominalizate la categoria Best Major Festival, în cadrul European Festival Awards

de LM 0

Festivalurile Neversea şi Untold, organizate la Constanţa şi Cluj-Napoca, au fost nominalizate la categoria Best Major Festival din cadrul European Festival Awards.

Potrivit organizatorilor, Festivalul Neversea a fost nominalizat la categoria Best Major Festival la cea mai renumită competiţie în domeniu din lume, European Festival Awards. La ediţia din 2019, festivalul Neversea a avut peste 240.000 de participanţi din ţară şi din întreaga lume dar şi peste 150 de artişti care au urcat pe cele 7 scene. De asemenea, tot la categoria Best Major Festival este nominalizat şi Festivalul Untold care a avut la ediţia aniversară din 2019, peste 372.000 de participanţi.

În aceeaşi categorie se regăsesc şi alte festivaluri de renume ca şi Exit, Lollapalooza Berlin, Parookaville, Nova Rock Festival, Sziget, Rock Werchter şi multe altele, au precizat organizatorii.

Ediţia din 2020 a Festivalului Neversea, care se desfăşoară pe o plajă din Constanţa, va avea loc în perioada 2-5 iulie. Festivalul Untold va avea loc, între 30 iulie şi 2 august, la Cluj-Napoca.

Distribuie articolul