FCSB a anunţat pe site-ul oficial despărţirea de Narcis Răducan

de LM 0

FCSB a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, despărţirea de directorul sportiv Narcis Răducan.

“FCSB anunţă încetarea raporturilor contractuale cu Narcis Răducan, începând cu 5 noiembrie 2019. Acesta a ocupat funcţia de director sportiv începând cu luna august a acestui an. Clubul nostru îi mulţumeşte pentru contribuţie şi îi urează mult succes în continuare!”, este anunţul FCSB.

În urmă cu câteva ore, Narcis Răducan a postat pe Facebook un mesaj din care reieşea că a părăsit FCSB: “A fost o experienţă specială, în perspectiva obţinerii doctoratului în managementul sportiv. Mulţumesc tuturor”.

Pentru gsp.ro, Răducan a declarat că a decis să plece de la echipă după ce patronul Gigi Becali i-a reproşat “anumite chestii puerile”.

Narcis Răducan a venit la FCSB ca director sportiv în august, după plecarea lui Mihai Stoica. În vârstă de 44 de ani, Răducan a mai ocupat funcţii de conducere, între altele, la cluburile Oţelul Galaţi, Astra Giurgiu, Pandurii Târgu Jiu şi ASA Târgu Mureş.

Distribuie articolul