Esec cu Voluntari la baschet

de LM 0

Baschetbaliștii grupării gorjene CSM Târgu-Jiu au pierdut meciul din ultima etapă a turului de campionat. Liderul grupei B, CSO Voluntari, s-a impus la Târgu-Jiu, cu 85-64.

Baschetbaliștii antrenați de Claudiu Alionescu au început curajos meciul cu mult mai experimentata echipă din Voluntari. CSM și-a adjudecat primul sfert al întâlnirii, scor 22-19. Începând cu sfertul doi, oaspeții s-au instalat la conducerea partidei și au intrat la pauza mare cu un avantaj de 9 puncte pe tabelă, scor 43-34. Partea a doua a meciului a fost controlată tot de echipa din Voluntari. Cu un lot extrem de valoros, ce are în componență jucători cu prezențe la nivel de Euroligă, dar și o serie de jucători români și străini cu vastă experiență în Liga Națională, formația oaspete s-a impus fără emoții, scor 85-64.

Antrenorul gorjean nu s-a putut baza la acest meci pe serviciile a doi jucători de bază, Alin Andrieș cu o fractură de metatarsian, în timp ce Kilyen Ors a suferit o toxiinfecție alimentară.

Sârbul Jovan Djurasevic a fost cel mai bun om al grupării gorjene cu 22 de puncte marcate. După confruntarea din etapa a 7-a cu CSO Voluntari, ultima din turul campionatului, pentru CSM Târgu-Jiu urmează alte două meciuri pe teren propriu. În primele două etape din retur, CSM va înfrunta pe CSM Miercurea Ciuc, pe 30 noiembrie, și CSM Focșani, pe 7 decembrie.

Distribuie articolul