ECLIPSA LUNA 27 iulie 2018. Când e vizibilă în România

de LM 0

Eclipsa de Lună din 27 iulie 2018 este a doua eclipsă de Lună din anul 2018. Fenomenul se va produce în seara zilei de 27 iulie 2018, începând cu ora 20.14, şi se va continua târziu în noapte, eclipsa se va încheia pe 28 iulie 2018, ora 2.28.

Este a doua eclipsă totală, dintr-o serie de trei, care se produc la un interval de circa șase luni. Este și o eclipsă totală centrală, Luna trecând prin centrul umbrei Pământului. Este prima eclipsă centrală de Lună, după cea din 15 iunie 2011. Întrucât se produce când Luna este aproape de apogeu, această eclipsă va fi cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul al XXI-lea, cu o fază de totalitate de aproape 103 minute. Eclipsa este vizibilă de pe întregul Ocean Indian, care este întors spre Lună în timpul acestei eclipse. Africa centrală și orientală, precum și Asia centrală asistă la integralitatea eclipsei.

America de Sud, Nord-Vestul Africii și Europa vor vedea diferitele faze ale acestei eclipse, după apusul Soarelui. Primele faze ale eclipse vor fi vizibile din Asia de Sud-Est și din Australia, în primele ore ale dimineții (locale), înainte de răsăritul Soarelui.

Din România eclipsa va fi vizibilă în întregime, maximul producându-se la ora 23.21 (ora de vară). Ultima eclipsă totală de Lună observabilă din ţara noastră în astfel de condiţii a avut loc pe 15 iunie 2011. În timpul unei eclipse totale de lună, aceasta intră în zona de umbră a Pământului şi capătă o culoare roşiatică, fiind cunoscută în popor ca luna sângerie. Va ține o oră şi 43 de minute, durată ce depăşește considerabil Superluna albastră, din ianuarie. Satelitul natural al planetei noastre va fi învăluit în nuanţe roşiatice, ce se vor vedea şi din România, dacă cerul va fi  senin. Eclipsele de Lună sunt printre cele mai uşor de urmărit fenomene astronomice. Trebuie doar să ieşi din casă şi să priveşti către cer. Nu este nevoie de un telescop special sau alte echipamente, însă te-ar putea ajuta să observi detalii precum craterele de la nivelul satelitului natural. De asemenea, pentru a putea fi observată eclipsa, cerul trebuie să fie senin.

Vineri nu e doar eclipsă! Încă un fenomen spectaculos

Mai mult de atât, chiar pe 27 iulie 2018, planeta Marte se va afla aproape de Lună, distanţa unghiulară va fi de 6,4 grade. Ca spectacolul ceresc să fie complet, în aceeaşi noapte planeta Marte va fi la opoziţie. Când o planeta se află la opoziţie o putem observa în cele mai bune condiţii pe cer toată noaptea, având maximul de strălucire şi diamentrul aparent maxim vizibil prin telescop.

Observaţiile astronomice din stradă şi transmisia live pe Internet vor fi posibile numai dacă cerul va fi senin.

ECLIPSA LUNA 27 iulie video live

Distribuie articolul