Dosar penal pentru un afacerist din Dolj. Vindea soluții neautorizate pentru protecția palntelor

de LM 0

La data de 5 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat verificări pe linia respectării prevederilor O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului, la o societate comercială cu punctul de lucru în orașul Turceni.

Cu această ocazie, polițiștii au identificat un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, administrator și lucrător gestionar, acesta desfășurând activități de comercializare către fermierii de produse de protecția plantelor neautorizate.

De asemenea, au fost identificate produse de protecția plantelor depozitate necorespunzător și neambalate în locuri special amenajate, respectiv în fitofarmacie.

Mai multe produse de protecție a plantelor, respectiv 68 de flacoane sigilate, a 40 de  ml fiecare, un flacon desigilat a 1000 de ml și trei cutii a 400 grame fiecare, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.” au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Distribuie articolul