Directorul Benegui, acuzat c-ar fi agresat un elev. „E o răzbunare”

de LM 0


Directorul adjunct al liceului de la Turburea, Gheorghe Benegui, acuzat de mama unui elev de clasa a opta că i-ar fi lovit băiatul.

Incidentul ar fi avut loc la mijlocul lunii trecute, dar femeia a depus plângere de abia acum, sperând că va căpăta o explicație de la conducerea unității de învățământ. Elevul ar fi mers, într-o pauză, până la magazinul din apropierea școlii pentru a-și cumpăra de mâncare, iar la întoarcere a găsit porțile închise, fiind nevoit să sară gardul pentru a merge la ore. Atunci, directorul l-ar fi lovit.

Numai că, Gheorghe Benegui neagă vehement și spune că elevul este unul problemă iar părinții sunt folosiți de dascălii cu care se află în conflict. „Elevul mi-a vorbit urât, a început să mă jignească, a jignit și profesorii la ore și la o săptămână sau două m-am trezit cu reclamație că l-aș fi luat de urechi. Nu se poate să mi se impute așa ceva pentru că eu cu elevul Iovan nu am avut nicio atracție corporală sau să fie lovit, sau să mă apropii de el. Nu a fost nicio altercație, niciun incident, elevul Iovan este unul problemă, un elev repetent în 2015-2016. A venit în 2016 cu un transfer ilegal pentru că nu se fac în timpul anului și aici a trecut la toate. Sunt persoane care vor să se răzbune pe mine, sunt probabil la cea de-a zecea reclamație, se folosesc de părinți, de copii, scriu în numele lor, au trimis la Minister 4 sau 5 reclamații. Sunt 2 sau 3 colegi care vor să se răzbune cu mine și pot să dovedesc asta”, spune Benegui.

Dascăli din cadrul liceului de la Turburea au declarat, însă, că incidentul cu elevul agresat a existat și că acum s-ar încerca o mușamalizare. Liderul de sindicat, Doina Roșoga, și profesorul Liviu Zgabă, îl acuză pe Benegui c-ar fi instaurat dictatura în cadrul școlii. Între aceștia a izbucnit, de altfel, o ceartă, chiar în timp ce stăteau de vorbă cu jurnaliștii.

Mama elevului agresat a depus plângere la mai multe instituții. Poliția și Inspectoratul Școlar Gorj au demarat deja primele verificări. Inspectorul școlar Daniel Mocioi a fost la Turburea și a discutat cu directorul Benegui despre acuzațiile ce îi sunt aduse.

„Din discuțiile avut cu domnul Benegui, cu administratorul școlii și cu elevii implicați în acest eveniment și din vizualizarea imaginilor, am reușit să concluzionăm că a fost vizibilă această altercație. S-a petrecut în curtea școlii, directorul regretă faptele întâmplate, ancheta este în derulare, ne-am deplasat la fața locului. Trebuie să mai luăm declarații suplimentare, nu numai de la copilul implicat ci și de la cadrele didactice”, a spus Mocioi.

Distribuie articolul