Diana Dumitrescu s-a căsătorit! A avut o rochie de mireasă spectaculoasă

de LM 0


Diana Dumitrescu (34 de ani) s-a măritat! Actrița cunoscută pentru rolurile din telenovelele și serialele românești a devenit doamna Boroi, după ce și-a unit destinul de cel al lui Alin, bărbatul care îi este alături de trei ani.

Diana Dumitrescu și iubitul său, Alin Boroi, au decis să facă marele pas și să se căsătorească. Cei doi i-au surprins pe mulți cu o poză de la nunta lor, desfășurată în aer liber. Dacă ținuta mirelui a fost una nonconformistă, în care a îmbinat o pereche de blugi și o cămașă tradițională, rochia diafană a Dianei a impresionat. Și mai mult decât rochia, voalul a fost unul cu adevărat spectaculos, lung și frumos brodat.

Atmosfera a fost una plină de emoții, iar cadrul a fost aranjat în stilul specific românesc, rustic, cu bucate care mai de care, baloți de fân și multă verdeață. De la nuntă nu a lipsit Majda, buna prietenă a Dianei, care a ținut să-i transmită un mesaj de suflet și pe rețelele sociale.

“Cu lacrimi în ochi ți-am fost alături in toate momentele importante din viața ta, dar azi a fost cu totul și totul special! Te iubesc mai mult decât poți duce și îți doresc ca dragostea sa-ți încălzească mereu sufletul”, i-a transmis prezentatoarea de la Antena Stars miresei.

Diana Dumitrescu și Alin Boroi sunt împreună de trei ani. Actrița a mai fost căsătorită cu Ducu Ion, fiul “mamei telenovelelor”, Ruxandra Ion, de care a divorțat în 2013. (click.ro)

Distribuie articolul