Deznodământ fericit în cazul băiatului de 15 ani din Fărcășești, dispărut de acasă

de LM 0


Deznodământ fericit în cazul băiatului de 15 ani din Fărcășești, dispărut de acasă de mai multe zile. A fost găsit, în această după-amiază, pe raza orașului Calafat, în județul Dolj.

Ciprian Gugu a plecat de acasă, joia trecută, după o ceartă cu mama sa. Luase o notă mică la simularea de la Matematică, a fost certat și a primit și două palme pentru că nu a vrut să renunțe la telefonul mobil. Ceea ce a urmat a fost un coșmar pentru mama băiatului care, înainte de a fi găsit, a stat de vorbă cu jurnaliștii.

După ce i-a fost anunțată dispariția, la Fărcășești și Negomir zeci de voluntari l-au căutat pe Ciprian Gugu prin pădurile din zonă. Plecarea de acasă i-a pus pe gânduri și pe dascălii băiatului. Directorul școlii la care învață, Luliana Bugă, a declarat că băiatul este unul bun la învățătură, cu gânduri de a urma liceul militar de la Craiova.

În cursul după-amiezii de luni, băiatul de 15 ani a fost găsit de polițiști tocmai pe raza orașului Calafat. Cel mai probabil a ajuns acolo cu trenul, deși nu avea bani la el când a plecat de acasă.

Constantin Drăgoescu, primarul comunei Fărcășești, a povestit despre căutările de la finalul săptămânii trecute.

Distribuie articolul