Deputaţii votează miercuri moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne

de LM 0

Deputaţii votează, miercuri, în plen, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne, intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, după ce cu o zi în urmă au avut loc dezbaterile asupra moţiunii, Carmen Dan susţinând că în niciun stat civilizat forţele de ordine nu tolerează violenţele manifestanţilor. Ea a subliniat că în 10 august nu a fost un miting paşnic şi că au putut fi văzute încercarea protestatarilor de a pătrunde în clădirea Guvernului şi actele de vandalism ale unora dintre protestatari.

Moţiunea simplă împotriva ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar miercuri este prevăzut votul final.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, li s-a adresat marţi parlamentarilor în plenul Camerei Deputaţilor, când a fost citită moţiunea simplă împotriva sa, spunând că în niciun stat civilizat forţele de ordine nu tolerează violenţele manifestanţilor. Carmen Dan a subliniat că în 10 august nu a fost un miting paşnic şi că au putut fi văzute încercarea protestatarilor de a pătrunde în clădirea Guvernului şi actele de vandalism ale unora dintre protestatari.

„Fiecare poate avea propria reprezentare a acţiunilor din acea seară. Unii au văzut o violenţă excesivă împotriva Jandarmeriei şi un atac la adresa unei instituţii fundamentale a Statului. Alţii au văzut doar un miting paşnic şi o acţiune violentă a Jandarmilor. Nu, pe 10 august 2018 nu a fost un miting paşnic. Dacă ar fi fost aşa, lucrurile ar fi decurs ca la toate celelalte mitinguri şi proteste pe care tot Jandarmeria Capitalei le-a gestionat în ultimii ani”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan.

E a spus că în ultimul Jandarmeria Capitalei a gestionat 35 de misiuni de ordine publică cu risc ridicat, dintre care 25 au fost conduse de maiorul Cazan Laurenţiu, comandantul jandarmilor din seara de 10 august. Carmen Dan a recunoscut că au existat şi protestatari paşnici care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor. De asemenea, ministrul de Interne a subliniat că mitingul din Piaţa Victoriei nu a fost legal, nefiind asumat de nicio organizaţie civică, astfel că nimeni nu şi-a asumat răspunderea legală. Mai mult, spune ministrul, protestatarii violenţi au încercat să intre în clădirea Guvernului şi au săvârşit acte de vandalism.

„Nu avem de-a face cu un protest organizat, asumat. Au fost remarcate modalităţi atipice de acţiuni faţă de alte proteste cu care ne-am confruntat până acum. În cele mai multe situaţii, protestatarii nu s-au delimitat de persoanele violente, fapt care a îngrunat acţiunea jandarmilor. Toată lumea a putut vedea încercarea de pătrundere în clădirea Guvernului, acţiunile exercitate asupra forţelor de ordine şi actele de vandalism. Eventualele reacţii individuale, agresive sau excesive ale jandarmilor vor fi cu siguranţă sancţionate conform legii”, a spus Carmen Dan.

Ea a mai susţinut că moţiunea reprezintă o compunere lipsită de argumente raţionale, un amalgam de scenarii, cu pasaje din presă.

Distribuie articolul