De ce ţine ascuns Ciobotărică bugetul CEO?

de LM 0

ciobotarica-(1)

Managerul interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, nu face public încă bugetul companiei, întrucât nu s-a decis dacă societatea va înregistra sau nu pierderi în acest an. Totul depinde de modul în care va fi implementat programul de disponibilizări colective care propune ca 2.000 de persoane să îşi piardă locurile de muncă.

 

Îi cer profit la CEO

Potrivit unor surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia, conducerea Ministerului Energiei i-ar fi cerut lui Ciobotărică să îşi propună să încheie anul 2016 pe profit, indiferent cât va fi nivelul acestuia. Socotelile lui Ciobotărică nu prea ies, în condiţiile în care va fi nevoie de un buget pentru plăţi compensatorii consistent, astfel încât să fie realizabil planul de eficientizare a companiei şi să nu existe tensiuni sociale.

 

Şedinţă amânată

Negocierile pentru disponibilizări vor fi reluate vineri. La întâlnirea de miercuri, managerul CEO, Laurențiu Ciobotărică, nu s-a prezentat, comisia mixtă sindicate-administraţie discutând despre câteva criterii în baza cărora să fie făcute concedierile colective. Liderii de sindicat vorbesc despre șase salarii compensatori.

 

Îi cere să publice bugetul

Dan Ilie Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, acuză administrația Complexului Energetic Oltenia că ține secret bugetul companiei energetice, în condițiile în care anunță disponibilizarea a mii de angajați. „Administraţia este pusă între ciocan şi nicovală. Pe deoparte să taie în carne vie, aşa cum spune Grigorescu, să reducă din cheltuieli şi să disponibilizeze pe cei 2.000, dar de fapt vor fi 4.000, pentru că mai sunt plecări şi prin pensionare, mai sunt şi alte plecări de la Minprest. Institutul de Analize și Investigații Publice și Politice a estimat aceste concedieri din timp, în baza unor cercetări, dar, eu mă mir de ce Ciobotărică îşi permite să spună că bugetul este secret. Ce, e bugetul firmei lui? Nu îi e ruşine!”, a spus Morega.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul