Cum beneficiezi gratuit de consultaţii medicale

de LM 0

medici-rotary

Rotary Club Târgu-Jiu a demarat pe 21 august „Caravana de consultații medicale”, prin care membrii clubului de profesie medici, precum și prieteni ai acestora, tot cadre medicale, oferă consultații medicale gratuite pentru comunitățile sărace și marginalizate din județul Gorj.

 

„Caravana de consultații medicale” a început la Centrul de Permanență Prigoria, unde echipa de medici formată din doctorii: Stanciu Gheorghe, Stanciu Marilena, Neamțu Tatiana, Voinea Stefan și Niculescu Bogdan au oferit consultații, fiecare pe specialitatea lui: ORL, Oftalmologie, Cardiologie, Stomatologie și Ortopedie. Echipa de medici a fost sprijinită de Ramona Hortopan, medicul de familie din Roșia de Amaradia, care s-a implicat foarte mult în acest proiect.

 

Zeci de consultaţii

„Au fost efectuate în jur de 25 de consultații pe fiecare specialitate, nivelul acestor consultații fiind cel de Ambulator de specialitate, adică consultații primare (diagnostic) și prescriere tratament inclusiv ecografie cardiacă cu un ecograf portabil. Pe viitor am dori să implicam și primarii, iar împreună cu asistenții sociali să putem identifica pacienții, mai ales vârstnici, care nu au posibilitatea de a se deplasa singuri la dispensarul unde noi consultăm, acest proiect adresându-se practic acestei categorii de pacienți”, a declarat Bogdan Niculescu, coordonatorul acestui proiect.

Proiectul va continua până în luna decembrie, în funcție de evoluția sa și interesul manifestat de comunitățile cărora li se adresează, urmând să se ia în considerare continuarea proiectului și în anul viitor. Prin acest proiect, Clubul Rotary Târgu-Jiu transpune în fapt tema anului Rotarian 2016-2017, respectiv – Rotary în serviciul umanității”. Rotary este o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-profit, reunind oameni de afaceri și reprezentanți ai diferitelor profesii din întreaga lume, care consideră importantă asigurarea de servicii umanitare, încurajează înalte standarde etice în toate domeniile de activitate și ajută la menținerea păcii, precum și la stabilirea de relații de bună înțelegere între popoare. Rotary Club reunește aproximativ 1,2 milioane de membri, în 34.000 de cluburi din peste 200 de țări.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul