Cum arată unicul parc de aventură subteran din Europa, construit în România

de LM 0


Un concept unic în Europa, Club Aventura Praid din Harghita, singurul parc de aventură deschis într-o salină, este rezultatul unei investiţii de circa 250.000 de euro realizată de antreprenorul Marian Petrescu, proprietarul parcului.

Club Aventura Praid este unicul parc subteran de aventură din Europa. Deschis iniţial în 2012, în 2016 parcul a fost redeschis, după o pauză de câteva luni. De atunci, reprezentanţii parcului au regândit traseele şi au adus câteva elemente de noutate pentru a spori accesibilitatea acestora pentru copiii cu vârste foarte mici.

Ideea fondării businessului i-a venit lui Marian Petrescu în 2002-2003, după o vizită cu familia la Salina Praid, unde au mers pentru o cură de tratament. Pe atunci, povesteşte că „a fost o adevărată provocare să găseşti ceva activităţi pentru copii, să nu se plictisească 4-5 ore, cât durează o şedinţă de tratament, timp de şapte zile consecutiv”.

”După aproximativ opt ani eram în căutarea unei locaţii pentru un parc de aventură şi am văzut un reportaj la TV despre sarea exportată de la salina Praid. Astfel s-a aprins ideea de a face acolo un parc de aventură, pentru a avea cu ce să îţi ocupi timpul petrecut în salină” a declarat afaceristul.

Investiţia iniţială în deschiderea parcului a fost de circa 100.000 de euro, la care s-au adăugat ulterior încă 150.000 de euro. Doi ani mai târziu, Petrescu a investit încă 30.000 în deschiderea unui nou parc de aventură la Băile Tuşnad, iar în 2014, alături de un asociat, a decis să îşi extindă businessul şi în zona Moldovei deschizând parcul de aventură Hamak din judeţul Iaşi, cu o investiţie de 50.000 de euro, care a ajuns, în urma unor modificări ulterioare, la 120.000 de euro.

Dacă, în anul deschiderii, Salina Praid a atras circa 390.000 de vizitatori, astăzi parcul primeşte în jur de 600.000 de turişti, creştere la care Petrescu spune că au contribuit atât deschiderea parcului de aventură, cât şi unele investiţii în baza de agrement făcute de Salrom (Compania Naţională a Sării – n.red.), printre care se numără reabilitarea ştrandului şi mărirea parcării. (businessmagazin.ro)

Distribuie articolul