Cristi Minculescu împlinește 60 de ani de viață și 40 de ani de la debut

de LM 0


Solistul al cărui nume a fost strâns legat ani de zile de trupa Iris împlinește, miercuri, 60 de ani de viaţă. Legendarul solist şi compozitor de muzică rock, s-a născut la 9 ianuarie 1959.

Cristian Alexandru Minculescu şi-a început cariera în 1979 ca solist vocal al trupei Harap Alb, unde a rămas până în 1980, când Anton Haşiaş îl prezintă celor de la Iris, care aveau nevoie de vocalist. Solistul a dat proba chiar de ziua lui, pe 9 ianuarie 1980, şi a reuşit să-i cucerească pe noii colegi cu vocea lui.

În această lună, alături de noua lui trupă, „Bună seara, prieteni!”, va începe turneul de promovare a celei mai noi piese, „Învingători”. Solistul a povestit pentru revista „Taifasuri” că a moștenit talentul muzical de la mama lui care a cântat în corul Mănăstirii Bistriţa, lângă Râmnicu Vâlcea.

Minculescu a mai dezvăluit și că i-a adoptat pe gemenii soţiei lui, Rodica, pe care o adoră: „Sunt foarte norocos că am avut şansa de a-mi găsi un partener de viaţă ca ea. Nu doar că m-a ajutat în nişte momente critice, dar mi-a fost mereu alături şi mi-a înţeles stilul de viaţă. Chiar şi când îşi dorea ca lucrurile să fie altfel”.

Distribuie articolul