Cristi Borcea a fost transferat la Penitenciarul Spital Rahova. Ce se întâmplă cu fostul acționar al lui DINAMO

de LM 0


Cristi Borcea a fost transferat din celula Penitenciarului Rahova, unde a fost încarcerat pe 8 februarie, într-o rezervă a Penitenciarului Spital Rahova. Fostul acţionar al lui Dinamoa cerut să fie supus unor investigații medicale.

Cristi Borcea este, până la sfârșitul lunii februarie, în perioada de carantină de trei săptămâni prin care toți deţinuţii trebuie să treacă obligatoriu în momentul în care ajung după gratii, pentru a fi supuși unor investigații medicale și a se stabili dacă execută pedeapsa în regim închis sau semideschis.

Cristi Borcea a reușit să obțină transferul din celulă în închisoarea-spital Rahova invocând istoricul său medical – cardiopatie ischemică, bypass coronarian, hipertensiune arterială, intoxicație cu metale grele, insomnie, dislipidemie.

Cererea lui de transfer nu putea fi respinsă, pentru că trebuia să se stabilească dacă bolile de care suferă necesită menținerea lui în spitalul penitenciar pe durata detenției sau el poate să stea în celulă.

„Nu e bolnav sau oricum nu e ceva grav. Deținutul a cerut să fie supus unor controale medicale. Doar se caută de boli, dar cum istoricul său medical este destul de încărcat, nimeni nu vrea să riște. Așa că i-a fost aprobat transferul la spital”, au spus surse din Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Este internat într-o rezervă de doi, sub supravegherea medicilor. Mănâncă, doarme și se plimbă. Va sta acolo, în Secția de Chirurgie-Cardiologie, până când specialiștii vor interpreta rezultatele analizelor cerute și vor decide dacă se impune transferul său în închisoare”, au adăugat sursele citate.

Cristi Borcea a fost condamnat, pe 7 februarie, la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor. (cancan.ro)

Distribuie articolul