Crimă pasională descoperită după șase ani

de LM 0

criminal

Un bărbat din judeţul Gorj a fost arestat preventiv, marţi, de Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia de omor şi profanare de morminte după ce în 2010 ar fi ucis pe fostul soţ al iubitei sale, trupul acestuia nefiind găsit nici până acum. Dosarul a fost instrumentat de procurorul Romulus Varga, care s-a ocupat și de cazul Elodiei Ghinescu.

 

Om de afaceri, dat dispărut

Felix Dianu a fost arestat preventiv după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţa din data de 11 aprilie 2016, începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de omor şi profanare de morminte. Victimă este un bărbat din oraşul Târgu-Cărbuneşti, care a fost dat dispărut în anul 2010. Daniel Nistor, om de afaceri, avea la data respectivă vârsta de 43 de ani. Abia acum, oamenii legii au reuşit să dezlege misterul dispariţiei sale.

 

Anchetat pentru lipsire de libertate

„La data de  22 februarie 2010, Poliţia din Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost sesizată de către N.D. cu privire la faptul că, în 15 februarie 2010, victima (fratele său) a dispărut în împrejurări suspecte de pe raza oraşului Târgu Cărbuneşti şi nu a mai revenit la domiciliu. Întrucât din primele cercetări s-a conturat săvârşirea unei infracţiuni grave contra persoanei, I.P.J. Gorj s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. În cauză, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus la data de 27 aprilie 2010 începerea urmăririi penale faţă de inculpatul Dianu Felix pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, săvârşită asupra numitului N.D., victima fiind dispărută. Prin rezoluţia procurorului general din 28 iulie 2010 s-a dispus preluarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În urma cercetărilor efectuate în cauză, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor, iar ulterior, la data de 23 februarie 2016, au extins urmărirea penală şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte“, se arată în referatul de arestare preventivă.

 

Ucis din cauza geloziei

Anchetatorii au stabilit că Daniel Nistor ar fi fost ucis de către Felix Dianu pentru că acesta avea o relaţie apropiată cu fosta soţie a victimei. Mai mult decât atât, criminalul a ascuns cadavrul: „În cursul zilei de 15 februarie 2010, la intrarea în oraşul Târgu-Cărbuneşti, victima N.D. s-a urcat în autoturismul condus de inculpatul Dianu Felix, situaţie de fapt confirmată de declaraţiile a trei martori. În aceeaşi seară, N.D. a fost victima infracţiunii de omor, comisă de inculpatul Dianu Felix, care i-a ascuns ulterior cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală. Practic, relaţia tensionată dintre inculpat şi victimă – cauzată de existenţa unei relaţii apropiate dintre inculpat şi fosta soţie a victimei – a degenerat în acţiunea violentă care a dus la suprimarea vieţii victimei“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 10 februarie 2016 a rămas definitivă sentinţa civilă prin care s-a hotărât declararea judecătorească a morţii victimei.

 

Cum le minţea pe rudele victimei

Suspectul a vrut să inducă în eroare rudele victimei cărora le-a trimis mesaje pe telefonul mobil, pentru a le convinge că Daniel Nistor este plecat în străinătate: „Intenţia inculpatului de a induce în eroare rudele victimei reiese dintr-o serie de acţiuni ale acestuia, care a încercat prin diverse modalităţi să le creeze apropiaţilor victimei convingerea că aceasta este plecată în străinătate. Astfel, prin transmiterea unor mesaje telefonice, inculpatul a încercat să justifice absenţa victimei, cu motivarea că ar fi plecat din ţară – obţinând astfel întârzierea sesizării dispariţiei“.

Cu puțin timp înainte de dispariție, mama victimei povestea că mașina lui Daniel Nistor a fost incendiată. Vecinii vorbeau de ani de zile că omul de afaceri ar fi fost ucis.

ALIN PETRE

Distribuie articolul