Control judiciar în dosarul fraudelor de la AJOFM Gorj

de LM 0

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul celor cinci foști și actuali funcționari din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj.

„Din probatoriul administrat în dosar a reieşit faptul că în perioada 2002 – 2012, suspecţii au întocmit în fals un număr de 140 de dosare de şomaj, în scopul de a obţine beneficii materiale pentru sine şi pentru alţii, prejudiciind bugetul asigurărilor de şomaj cu suma de 473.000 lei“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Gorj.
Conform anchetarilor, o parte dintre beneficiarii dosarelor fictive sunt persoane care au fost pur şi simple inventate, pentru că nu există Codul Numeric Personal al acestora, iar alţi beneficiarii nu au primit vreodată drepturile băneşti.
Distribuie articolul