Consilierul Bălu de la Fărcășești, acuzat că a adus vacile la păscut în Parcul de la Coloană! Cum se apără?
de august 26, 2018 23:050

Marius Bălu, acuzat de Leonida Belgher c-a dus vacile în Parcul Coloanei Infinitului.
Subiectul a făcut, din nou, ocolul țării. Consilierul PSD de la Fărcășești a fost cel care a fotografiat, miercuri, animalele ce pășteau nestingherite în apropierea operei brâncușiene.
Cele întâmplate l-au revoltat la culme pe susținătorul primarului Marcel Romanescu.
”Vacile au fost duse acolo de un pesedist de la Fărcășești care este supărat pe primar că nu i-a băgat o solistă la Festivalul Berii” a acuzat Belgher, la Interviurile Infinit FM.
În replică, Marius Bălu neagă vehement c-ar fi făcut demersuri pe lângă primarul Târgu-Jiului pentru introducerea unei soliste la Festivalul Berii.
Consilierul PSD de la Fărcășești susține că l-a sunat chiar și o televiziune din Franța, interesată de un reportaj referitor la indiferența autorităților în ceea ce privește operele marelui Constantin Brâncuși.