Consilierii de la Motru nu cred că se va ajunge la referendum

de LM 0


Aleșii din Motru cred că Dan Vâlceanu a depășit puțin măsura, atunci când a vorbit despre organizarea unui referendum de dizolvare a Consiliului Local, dacă nu încetează tensiunile dintre PNL și PSD. „Nu cred că se va ajunge aici, poate vor trece la lucruri mai serioase”, speră consilierul ALDE Ion Cojocaru. Și-n urmă cu câteva zile, liderul liberal-democraților din Motru ne declara că s-a săturat de certurile dintre primarul Jianu și viceprimarul Morega și c-ar trebui trecut la treabă.

„Adevărul este undeva la mijloc, noi ne întâlnim de 3 ședințe și nu putem să facem majoritate, dar asta nu denotă că trebuie desființat Consiliul Local. Important este să vedem în continuare ce urmează. Probabil dânșii au avut motive serioase pentru care nu au venit la ședință. Nu putem să dizolvăm CL pentru că nu știu ce se întâmplă. Nu cred că se va ajunge aici, se va trece la lucruri serioase, să lase patimile politice și influența de a asculta ca la grădiniță, să facă treabă în CL cum au fost desemenați de alegători”, a spus Cojocaru.

Și Ion Sanda, consilier independent s-a săturat de certurile permanente. Nu-i vine să creadă ce discordie este în Consiliul Local. Nu crede că un referendum ar schimba ceva în oraș. „Eu cred că s-a sărit prea departe pentru că mai sunt anumite pârghii prin care să aducem la normalitate activitatea CL. E vorba de PSD și PSRo dar și PNL, e o luptă surdă, o luptă politică de parcă ar fi campanie electorală. Dacă ați vedea pe ce lucruri se luptă, se ceartă, lucruri care nu aduc niciun beneficiu comunității. Eu sunt la al patrulea mandat și tot timpul a fost o luptă dar așa delicată, erau proiecte care treceau în unanimitate, comisii calumea, nu era ceartă. Referendumul ar reprezenta niște bani cheltuiți degeaba, dar să încerce…”, a spus Sanda.

PSD a refuzat să participe și la ședința de joi seară a Consiliului Local Motru, pe motiv că primarul liberal Gigel Jianu nu respectă legea.

Distribuie articolul