Condescu, dispus să renunțe la SUTE DE MII DE EURO. Ce-i reproșează viceprimarului Popescu

de LM 0

Marin Condescu crede că Aurel Popescu nu-l iartă pentru pierderea alegerilor din 2017, de aceea tergiversează introducerea celor 10 firme în acționariatul Pandurii Lignitul Târgu-Jiu. Proiectul trebuia să se afle pe ordinea de zi a ședinței consiliul local din luna iulie. Aurel Popescu zice, însă, că nu i-au parvenit documentele necesare întocmirii proiectului și că Marcel Romanescu le-a repartizat altei persoane. La Radio Infinit, Marin Condescu a anunțat și că este dispus să renunțe la mare parte din banii pe care-i care de încasat de la Pandurii Târgu-Jiu, peste 800 de mii de euro, din dorința de a salva clubul de fotbal.

La Interviurile Infinit FM, Marin Condescu a relatat o discuție pe care ar fi avut-o cu viceprimarul Târgu-Jiului, Aurel Popescu, privind introducerea celor 10 firme în AGA Pandurii Lignitul Târgu-Jiu. Social-democratul i-ar fi spus că nu uită că retrogradarea echipei de fotbal, în anul 2017, ar fi contribuit și ea la eșecul din alegerile parțiale.

Condescu a mai spus că edilii din Primăria Târgu-Jiu aruncă vina de la unul la altul pentru faptul că, în ultima ședința de consiliu local, nu s-a discutat despre cei 10 noi acționari. Principalul creditor al Pandurii Lignitul Târgu-Jiu a anunțat și că o personalitate din lumea sportului, căreia nu vrea să-i dea numele deocamdată, ar urma să fie inclusă în AGA. Marin Condescu a mai declarat că este dispus să renunțe la mare parte din suma de peste 800.000 de mii de euro, pe care o are de încasat de la clubul de fotbal, pentru salvarea acestuia de la faliment.

Viceprimarul Aurel Popescu neagă că i-ar fi reproșat lui Marin Condescu pierderea alegerilor, în anul 2017. Cât despre proiectul de hotărâre de introducere a 10 noi acționari în AGA Pandurii, Popescu spune că documentele nu i-au parvenit și că nu știe cui le-a repartizat primarul Marcel Romanescu.

În Târgu-Jiu este o întreagă dispută, zilele acestea, după ce s-a aflat c-a mai apărut o echipă cu numele Pandurii, fosta Energeticianul schimbându-și denumirea. Viorel Caragea crede că este un câștig pentru oraș existența a două formații în liga a doua.

Distribuie articolul