Concurs de colinde la Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”

de LM 0


COMUNICAT

Marti, 4 decembrie 2018, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” în colaborare cu Școala Gimnazială ”Sfantul Nicolae” a organizat cea de-a III-a ediție a concursului de colinde, în cadrul proiectului interjudețean ”On my way to Europe”.

Concursul s-a desfășurat la sediul Facultății de Științe Medicale și Comportamentale, din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși”, prin parteneriatul unităților de învățământ și bunăvoința d-nei Decan Monica Bîcă.

La activitate au participat 75 de elevi de la școli din județul Gorj: Colegiul Tehnic ”ION MINCU”, Colegiul Tehnic ”HENRI COANDĂ”, Colegiul Național ”SPIRU HARET”, Liceul Teologic, Liceul Energetic, Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni, Școala Gimnazială ”SF. NICOLAE, Școala Gimnazială ”ECATERINA TEODOROIU”.

Proiectul a avut ca obiective creșterea interesului elevilor pentru studiul limbilor străine, păstrarea tradițiilor naționale și cunoașterea valorilor culturale ale altor țări. Trupele de colindători au interpretat cântece de Crăciun și colinde în limbile română, franceză, engleză, spaniolă și greacă.

Elevii s-au pregătit cu seriozitate și entuziasm, iar jurizarea a fost asigurată de profesori de specialitate, contribuind la reușita activității. La finalul concursului, cei mai buni colindători au fost premiați și toți participanții au primit cadouri din partea organizatorilor.

Prof. Adriana Costreie

Distribuie articolul