Clubul Pandurii se îndreaptă oficial către faliment

de LM 0

Administratorul judiciar Emanoil Ciobanu a cerut miercuri judecătorului sindic falimentul Clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu. Acesta are datorii de peste 6,5 milioane de euro. A fost depus un raport al modului de ducere la îndeplinire a planului de plăţi de la intrarea în insolvenţă. Nu există bani pentru efectuarea plăţilor. Prin urmare, administratorul judiciar a propus miercuri intrarea în faliment a Clubului Pandurii. Acest lucru presupune concedierea tuturor salariaţilor, vânzarea bunurilor şi radierea asociaţiei pe care funcţionează Clubul de Fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu.

Termen pe 11 octombrie, la Tribunalul Gorj

Emanoil Ciobanu a precizat că dacă echipa s-ar fi salvat de la retrogradare ar fi intrat în contul clubului suma de 1,2 milioane de euro drepturi de televizare. „Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt clare. Societatea este în stare de faliment – nu avem de unde să plătim salariile şi alte consturi. Ratele din plan sunt de 30 de mii de euro până pe 30 iunie 17. Sunt salarii de plătit pentru 90 de salarialţi. O parte din fotbalişti au plecat. S-a dat termen pe 11 octombrie pentru că se intră în vacanţă şi va fi analizată cererea de faliment. Ştim şi decizia administratorului special de a da preavize angajaţilor, pentru a nu mai produce cheltuieli cu plata salariilor. Adică lucrurile sunt clare. Vom convoca o Adunare generală a creditorilor, să vedem ce mai putem face. Poate între timp asociaţii găsesc resurse să achite din tranşe. 80% din contractele fotbaliştilor sunt până pe 30 iunie. Expiră toate. Nu mai sunt fotbalişti. Nici pentru iunie nu sunt banii pentru salariile angajaţilor. Sunt angajaţi cu lefurile neluate pe luna mai. Herea formulat o cerere de faliment. Nu sunt bani. Am făcut şase cereri de anularea sesiunilor de creanţe făcute de Narcis Răducan. Mai sunt litigii, amenzi. Avem şi această plângere la TAS pentru a recupera 3 puncte pierdute la Târgu Mureş. Dacă le luăm se revine în prima ligă, vin şi banii. Ceva trebuie făcut de asociaţi, adică să vină cu bani dacă vor să continue în liga a doua, pentru că şi acolo sunt vreo 200.000 de euro drepturi de televizare. Dacă va fi pronunţat falimentul după luna octombrie mai este timp să se găsească ceva bani. Dacă nu, în faliment nu se va mai putea recupera mare lucru. Cam un leu din 10. Aşadar creditorii vor avea şanse mici să îşi vadă banii”, a mai declarat Emanoil Ciobanu.

Cătălin Stoica

Distribuie articolul