Cine sunt adevăraţii şefi ai CEO?

de LM 0

Sectorul bancar decide cu adevărat soarta Complexului Energetic Oltenia. otrivit reprezentanţilor sindicatelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO), adevăraţii manageri ai companiei ar fi specialiştii din bănci. Complexul Energetic Oltenia are la ora actuală împrumuturi totale de 2 miliarde de lei. Acestea trebuie rambursate la termen. Orice sincopă în relaţia cu băncile care au acordat credite complexului ar putea echivala cu un adevărat dezastru pentru producătorul de energie electrică din Oltenia.

 

Părerea sindicatelor

Dumitru Pârvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, este de părere că specialiştii din băncile care au acordat credite companiei cunosc cel mai bine situaţia economică a Complexului Energetic Oltenia. Conform liderului de sindicat, programele multianuale de reducere de personal sunt dictate în primul rând de relaţia cu băncile. Acestea vor o companie eficientă economic, pentru a-şi putea achita creditele.

Cătălin Stoica

Distribuie articolul