CIMITIRUL i-a încăierat pe liberali. Romanescu: Pecingină e în campanie! I s-a promis la PNL că va fi candidat la Primăria Târgu-Jiu

de DR 0

Liberalii s-au certat pe Facebook, înainte de Crăciun, pe tema deszăpezirii Târgu-Jiului.

Mai exact, vicepreședintele Gheorghe Pecingină a criticat faptul că nu s-a acționat așa cum ar fi trebuit pe străzi și alei dar nici în cimitirul municipal.

Tot pe pagina de socializare, primarul Marcel Romanescu cerea, duminică, 23 decembrie, demisii pentru faptul că cimitirul era aproape îngropat în nămeți. Edilul transmite că nu va mai tolera, în echipa sa, oameni care nu-și fac bine treaba. Cât despre criticile colegului de partid, referitoare la nămeții care au tronat zile în șir pe străzile Târgu-Jiului, primarul Romanescu îl acuză pe Gheorghe Pecingină că este în campanie electorală. Edilul a aflat că avocatul ar fi obținut promisiunea PNL că va fi viitorul candidat la primărie, în 2020.

Gheorghe Pecingină anunță, însă, că nu este interesat de o candidatură la Primăria Târgu-Jiu, în 2020. Spune că nu și-a dorit să devină primar nici în 2012, când și-a mai încercat o dată norocul, din partea PPDD.

În ciuda ironiilor și a atacurilor vădite la Marcel Romanescu, de pe facebook, vicepreședintele PNL zice că Dumnezeu nu altcineva este vinovat de zăpada de pe străzile Târgu-Jiului.

În disputa de pe paginile de socializare, primarul Romanescu i-a reproșat lui Pecingină că nu i-ar fi fost alături în campania electorală din 2017. Avocatul neagă, aducând ca argument emisiunile la care a participat.

Viorel Caragea știe cum putea fi deszăpezit mai rapid Târgu-Jiul. În opinia sa, trebuiau alocate fonduri către Edilitara pentru suplimentarea utilajelor. Fostul comandant IPJ critică faptul că primarul Târgu-Jiului a cerut demisia unor subalterni, în condițiile în care legea îi permite să-i sancționeze.

Caragea îi ia apărarea și patronului firmei de deszăpezire care a fost depistat dormind pe utilaj, în zilele cu cod portocaliu de ninsori, spre iritarea primarului Marcel Romanescu care a cerut rezilierea contractului.

Distribuie articolul