Centrul pentru persoanele fără adăpost, renovat în plină iarnă. Beneficiarii ar fi aștepat la ușă

de LM 0

Casa „Iris“, centrul pentru persoane fără adăpost din municipiul Târgu Jiu, este renovat în plină iarnă. Se montează pereți din rigips, iar locul pare un șantier. Unul dintre martori a contactat redacția noastră și a relatat că beneficiarii, persoanele fără adăpost, ar fi fost nevoite să aștepte la ușa instituției. La ora 18,00, acestea ar fi trebuit să se afle în dormitoare. Potrivit martorului, oamenii ar fi așteptat ulterior într-o sală, după cum se poate vedea și din fotografia trimisă la redacție, și ar fi fost avertizați „să nu mai facă gălăgie”.

 

„Nu este o informație reală“

Alina Toader, director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a recunoscut că se efectuează o serie de lucrări de renovare: „Ora la care mă sunați este nepotrivită (n.r. – ora 18,10). Nu este o informație reală. Nu știu de unde aveți o asemenea informație. Dacă se efectuează acele lucrări, nu înseamnă că activitatea centrului este afectată și oamenii nu mai sunt primiți“.

ALIN PETRE

Distribuie articolul