Ce spune Claudiu Manta despre o candidatură la Primăria Târgu Jiu

de LM 0


Încă un nume vehiculat tot mai des pentru o candidatură PSD, la Primăria Târgu Jiu, în 2020: Claudiu Manta.

Lista îi mai cuprinde pe: viceprimarul Adrian Tudor, șeful Polaris, Luis Popa, deputatul Mihai Weber, primarul de la Runcu, Adi Câmpeanu.

Manta nu spune nici da, nici nu. A declarat deja, că și-ar dori o candidatură la parlamentare. Afirmă, însă, că dacă în PSD Gorj nu se va găsi altă persoană mai potrivită, va intra și-n lupta pentru Primăria Târgu Jiu.

„În ceea ce privește Primăria Târgu Jiu, nu sunt interesat, dar în cazul în care nu se va găsi în cadrul PSD o altă persoană, ceea ce mi se pare puțin probabil și dacă partidul mi-o va cere, nu mă voi da la o parte. Dar în principiu, nu sunt interesat. În ciuda a ceea ce spune presa, avem o relație foarte bună cu cei din conducerea partidului atât la nivel de municipiu cât și la județeană, unde și eu fac parte. Nu s-a dat drumul la sondaj, vom discuta la acel moment dacă voi fi și eu inclus sau nu. Fiecare trebuie să-și propună să acceadă într-o funcție unde să fie de folos atât partidului cât și cetățenilor, eu sunt de principiul omul potrivit la locul potrivit”, a declarat Manta.

Viceprimarul Tudor le promitea o competiție acerbă în partid, colegilor aspiranți la candidatura la Primăria Târgu-Jiu în 2020. Claudiu Manta spune că este bună competiția internă.

Distribuie articolul