Cârciumaru nu vrea să audă de Iordache la PSD

de LM 0

carciumaru

Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, încă face legea în partid şi a declarat că nu este de acord ca fostul primar din Turceni, liberalul Ion Iordache, să fie trecut pe listele partidului. Zeci de primari l-ar susţine pe fostul edil pentru un loc eligibil pe listele PSD, însă este greu de crezut că vor avea câştig de cauză în faţa opţiunii publice exprimată de primarul Florin Cârciumaru.

ion-iordache-1000

Mesaj pentru Iordache

Cârciumaru a mai declarat că filiala îl susţine în continuare pe Victor Ponta la deputaţi, chiar şi sub control judiciar, asta în condiţiile în care există prevederi în statut care ar împiedica această candidatură.  „Nici nu se poate discuta despre a susține o candidatură a unui om care niciodată n-a fost membru PSD și vreau să întreb pe cei care, mă rog, înscenează aceste lucruri, cu ce este mai valoros domnul Iordache decât domnul Ponta, domnul Ciurel, domnul Weber și mulți alții până la numărul de 10. Deci Partidul Social Democrat are oameni de valoare. Nu se poate pune această problemă, toată stima și respectul pentru domnul Iordache, dar dacă avea de gând să participe, să intre într-o asemenea competiție, trebuia să devină membru PSD cu mulți ani în urmă“, a spus Cârciumaru.

Cei peste 20 de primari ai PSD îl vor pe Iordache pe locul al doilea la Camera Deputaţilor, după Victor Ponta.

 

Maioreanu nu crede în zvonuri

La rândul său, vicepreşedintele PSD Gorj, Andrei Maioreanu, a spus că a auzit şi el zvonurile potrivit cărora fostul primar din Turceni, Ion Iordache, ar urmări să candideze la alegerile parlamentare din partea PSD. Perioada de depunere a candidaturilor la parlamentare în PSD a trecut. „Este vorba de un zvon. Nu avem ce să discutăm. Au fost în PSD primari care au făcut performanţă în administraţie şi care pot face performanţă în parlament. Nu există un partid al primarilor sau un grup. Ştiu că în Gorj nu există un partid al primarilor”, a spus Andrei Maioreanu. Iordache a dorit anul trecut să înfiinţeze un partid al primarilor. Faptul că este un potent om de afaceri nu îi asigură şi locul pe lista PSD, au lăsat să se înţeleagă actualii lideri. Rămâne de văzut dacă Ion Călinoiu va fi de acord cu pesediştii care nu îl vor pe Iordache în partid.

MĂDĂLINA TUDOR

Distribuie articolul